În data de 9 martie a.c., în jurul orei 16.30, pe DN VOCNE, a avut loc un accident rutier soldat cu 4 victime și implicarea a două vehicule.
Potrivit cercetărilor preliminare, o autoutilitară condusă de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând un microbuz condus de o femeie de 43 de ani, din comuna Bonțida.
În urma impactului, microbuzul cu 10 ocupanți s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Echipajele au găsit la fața locului 11 persoane care au reușit să se autoevacueze, iar 4 dintre acestea primesc îngrijiri medicale. Mai exact, este vorba despre 2 bărbați și 2 femei. Toate persoanele implicate în evenimentul rutier sunt conștiente și cooperante.
Au intervenit la fața locului 3 autospeciale cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, respectiv 2 echipaje SAJ.
În urma evenimentului rutier, patru persoane cu vărste cuprinse între 25-58 de ani, pasageri în microbuz, au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
