În toate guvernările din ultimii 30 de ani am avut de a face numai cu matematica nesimțirii (la raportări de bunăstare la hectar), a minciunilor debitate zilnic și a promisiunilor semănate în vânt. Poate e timpul ca și politicienii aceștia ai noștri (în special socialiștii de caviar de la PSD-ALDE) să învețe că pe lumea aceasta mai există și adevăr.
Că degeaba promiți că împarți bani cu roaba și lopata la întreg bugetarul, luând și pielea de pe ”particular”, că de unde nu este, nici măcar ANAF nu are cum colecta.
Pe piața muncii din România lucrurile stau cam așa – mai ales în zona celor care duc greul economic print taxe și impozite: doar 14% din populaţia activă este angajată în companiile private. Iar dintre aceștia 14% mulți sunt angajați de companii căpușă, abonate la contracte cu statul. Practic și salariile lor tot de la buget vin. Rămân foarte puțini cei care într-adevăr țin în spate bugetul, pensiile speciale, beneficiile unor ”revoluționari” cu ”merite deosebite” în ”revoluțiile” care au avut loc acum 30 de ani pe teritoriul României oriunde nu a ieșit nimeni în stradă și nu a fost nici o Revoluție.
Avem puține resurse pe piața muncii și ce am avut a emigrat. Cu peste 3 milioane de români fugiți de bunăstarea din țară, România este la egalitate cu Siria desfigurată de un război în ceea ce privește exodul de forță de muncă – acesta este tristul adevăr, cel de dincolo de triumfalisme, bătăi cu cărămida în piept și lapte și miere până la greață-n salarii.
Ponderea angajaţilor din sectorul privat raportată la totalul populaţiei este de doar 13,7% în România şi ne plasează pe ultimele locuri din Europa, în timp ce în state precum Elveţia, Danemarca sau Cehia procentul este de peste două ori mai mare, arată statisticile CNIPMMR, organizaţia care promovează interesele firmelor mici şi mijlocii, pe baza datelor comparative ale Eurostat din ultimii ani.
Normal că nu l-ați auzit pe nici un politician să deplângă această situație a scăderii dramatice a numărului de angajați din sectorul privat din ultimii ani – pentru politicieni nu există decât acei oameni care pot fi șantajați printr-un salariu și un post sigur la stat să-și dea votul. O rezolvare a problemei, aflată la îndemâna decidenților politici, este creșterea numărului de șomeri din sectorul de stat și, în consecință, creșterea numărului de salariaţi din privat. Trebuie ca politicienii să treacă peste gargara lor obișnuită și să conștientizeze adevărul afirmației că angajații din privat alimentează în mod sănătos economia – spre deosebire de cei de la stat ale căror taxe și impozite sunt un fel de trecere a unor bani din buzunarul drept în ce stâng (ei sunt mai mult consumatorii banilor colectați din sectorul privat). Mai puțini angajați în sectorul privat înseamnă mai puțini bani colectați de către stat.
Dar de ce să se angajze privații să tragă la ham pentru statul roman, când acest stat disprețuiește munca cinstită și singura recompensă pe care o aplică muncii sunt taxe și impozite mărite? Subliniez faptul că, în prezent, în economie lucrează 4,3 milioane de angajaţi – din care 1,2 milioane lucrează (vorba vine!) la stat şi 3,1 milioane la privat.
După sarabanda de promisiuni lipsite de bun simț trâmbițate de către politicienii grupulurilor infracționale organizate impropriu numite (de 30 de ani) guvernări și majorități parlamentare, vine epidemia de ”coronavirus” să dea deșteptarea.
Una dură: dintr-un vis frumos, în plin coșmar: cu granițe închise, cu afaceri depinzând de deschiderea granițelor și de MOBILITATE ce vor fi puse la pământ. Cu cât sunt mai multe afacerile comunității bazate pe ”servicii” (consum și contact direct), gen: hoteluri, crâșme, restaurante, săli de ”fitnes”, organizări de nunți, botezuri, sindrofii, operă, teatru, stadion și toată logistica conexă (transport, aprovizionare), cu atât mai afectată economic va fi comunitatea. Chiar și cei care pot lucra și de la domiciliu vor fi afectați prin contagiune.
Guvernul va fi într-o foame cumplită de bani. Și nu pentru a salva economia reală, ci pentru a-și salva pensiile nesimțite și masa de votanți. Și cum soluții nu există pentru o guvernare cinstită în care banul public să nu mai fie sifonat (doar nu au sponsorizat sponsorii degeaba intrarea la guvernare a propriilor lor politicieni), mai mult ca sigur că urmează noi taxe și impozite.
Întrebarea este: de la cine se vor încasa banii, când mediul de afaceri autohton este o minciună? Când cei care au fost favorizați în piață (băncile, corporațiile) o vor lua în freză și vor fugi abandonând piața ca în China de frica ”guturaiului”?
Întrebarea este dacă economia României își permite (are cu ce) măsurile de izolare pe care și le permit economiile altor țări? Cred că nu. Avem prea puțini bani.
Bani puțini la mulți nehaliți, înseamnă sacrificare celor mai slabi. Așa că, din nou se va termina cu laptele și cu mierea guvernării pentru “populime“ chiar înainte de a fi început să umble câinii cu covrigii în coadă…
Dar, poate, își pun în carantină și politicienii proastele obiceiuri și vor fura mai puțin, măcar în acestui ”guturai”. Cum ar fi să putem zice: ”Cinste în Vremea Coronavirusului”?