Eveniment

A murit din cauza pilulelor contraceptive pe care le-a luat timp de 25 de zile

O tanara de 21 de ani a murit din cauza unui cheag de sange provocat de pilulele contraceptive pe care le-a luat timp de 25 de zile, sustine familia ei.

Fallan Kurek, din Marea Britanie, care lucra ca educatoare la o gradinita pentru copii cu dizabilitati, a fost la medic si acesta i-a prescris Rigevidon, un medicament vandut si in Romania, pentru a-i regla menstruatia, relateaza Daily Mail.

In a 25-a zi de tratament, tanara a lesinat acasa si a fost dusa de urgenta la spital. I s-a acordat primul ajutor, dar dupa doar cateva minute a incetat sa mai respire. Dupa trei zile, tanara a intrat in moarte cerebrala si decesul a fost pronuntat cateva ore mai tarziu.

Dupa necropsie s-a stabilit ca a murit din cauza unui embolism pulmonar, avand un cheag de sange in plaman. Parintii ei, care sunt in stare de soc, au spus ca au aflat de la medici ca acel cheag fatal a fost provocat de pilulele contraceptive pe care le-a luat.

Parintii spun ca Fallan a inceput sa se simta rau la doar cateva zile dupa ce a inceput sa ia pastilele, insa au crezut ca sunt niste reactii normale. Acestia au cerut deschiderea unei anchete in cazul mortii premature a fiicei lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *