Justitie

A ajuns în arest preventiv după ce s-a răzbunat pe fostul patron și i-a incendiat ferma din Sânpaul FOTO

Gheorghe Dan Damian, un tânăr din comuna Sânpaul, a fost reținut în urmă cu doua zile, după ce polițitii de la Secția Rurală Baciu au descoperit că este autorul unui incendiu de proporții. În noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, Damian a incendiat o fermă din ocalitatea Șardu, comuna Sânpaul, la care lucrase anterior. Flăcările au distrus saivanul fermei, 4000 de baloți mici de paie și aproximativ 300kg de fân. 

Pompierii au intervenit în jurul orei 4.30, iar stingerea incendiului a durat mai bine de trei ore.

Organele de poliție au declanșat o anchetă, iar în scurt timp au descoperit că Damian a fost cel care a declanșat incendiu, pe fondul unor conflicte cu fostul său patron. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar magistrații l-au plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind acuzat de distrugere. 

„Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baciu au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 20 de ani, din comuna Sânpaul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, prin intermediul unui apel 112 la data de 13 noiembrie, în jurul orei 04.21, a fost sesizată producerea unui incendiu la o fermă aflată în localitatea Șardu, aparținând unui bărbat de 42 de ani, din Cluj-Napoca.

La fața locului, după izolarea perimetrului și stingerea incendiului de către echipajul ISU prezent, s-a constatat faptul că focul a cuprins o anexă gospodărească în care se aflau baloți de fân.

Cercetările și investigațiile demarate în cauză au condus la identificarea în scurt timp a unui bărbat de 20 de ani, din comuna Sânpaul, bănuit de săvârșirea infracțiunii .

Pentru continuarea cercetărilor, acesta a fost condus la sediul unității de poliție în baza unui mandat de aducere, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 14 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind emis mandatul  de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, arată cei de la IPJ Cluj. 

 

Din fericire nu au existat persoane sau animale rănite. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *