Temperaturile scăzute au făcut prima victimă din acest an la Cluj-Napoca. Un om al străzii a fost găsit vineri dimineţa de nişte trecători decedat în apropierea Pieţei Mărăşti. Poliţia face cercetări pentru a stabili cauzele decesului.
Cunoscut locuitorilor din cartierul Mărăşti sub pseudonimul de „Varză”, un om al străzii şi-a găsit sfârşitul la doar 49 de ani. De loc din comuna Ileanda judeţul Sălaj, „Varză”, cum îi spuneau cunoscuţii, a fost găsit fără suflare, îngheţat vineri dimineaţa la ora 4.30 de nişte trecători.
“Vineri dimineaţa, la 4.30 am fost sesizaţi despre faptul că în apropierea Pieţei Mărăşti este o persoană decedată, un bărbat. Acesta avea 49 de ani şi era din Ileanda, judeţul Sălaj. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili condiţiile în care acesta a decedat”, au afirmat reprezentanţii IPJ Cluj.
În urmă cu două săptămâni Poliţia Locală a făcut o amplă acţiune de identificare a persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Cluj- Napoca în vederea cazării lor în centrele sociale ale primăriei. Acţiunea poliţiştilor locali a avut ca scop evitarea unor situaţii nefericite ca cea petrecută vineri dimineaţa, în care pitorescul „Varză şi-a găsit tragicul sfărşit. Printre cei adunaţi în urmă cu 10 zile de pe străzile din oraş s-a aflat şi cetăţeanul „Varză”, găsit tot lângă Piaţa Mărăşti şi pentru care care s-a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD. Sfârşitul parcă era cunoscut încă de pe atunci deoarece cetăţeanul acuza că se simte rău şi nu îşi mai simte membrele inferioare din cauza gerului.