In vizor

Primăria a cheltuit peste 4 milioane de euro pentru reabilitare imobilelor din patrimoniu, însă nimeni nu ştie pe care imobile s-au dat banii

Primarul Emil Boc a anunţat, în plenul ultimei şedinţe a Consiliului local, că municipalitatea a cheltuit, doar în acest an, peste 4 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor aflate în patrimoniul municipiului Cluj-Napoca. Fiind vorba de o sumă considerabilă, Ziar de Cluj a încercat să afle care sunt imobilele din zona centrală pentru care s-a alocat suma de peste 4 milioane de euro. Supriza mare însă. Nimeni din primărie nu ştie.

În ultima şedinţă a deliberativului clujean, consilierii locali au votat majorarea cu 500% a impozitului pe clădire, sancţionând astfel cetăţenii care nu s-au conformat prevederilor Codului Fiscal şi nu şi nu au dat curs acţiunii de renovare a imobilelor din centrul oraşului aflate în stare avansată de degradare. Această măsură administrativă a fost vehement contestată de majoritatea celor în culpă chiar în plenul şedinţei, motivul invocat fiind acela că o parte dintre clădiri necesită avize de la Comisia de Monumente, avize care nu au fost date în termen, din această cauză nu au reuşit să demareze procedura de reabilitare. Concluzia a fost trasă de mașinăria de vot a consilierilor locali care a votat, fără să mai judece pro și contra, numai să-i facă pe plac primarului, majorarea impozitului pe imobil pentru anul 2017 cu suma maximă admisă, adică 500%. Primaria este coproprietar pe foarte multe clădiri şi acele clădiri nici măcar nu au primit somaţii, lucru total incorect, semn că la Cluj Napoca se cântăreşte cu două unităţi de măsură atunci când de pune în balanţă bugetul local şi cel privat. Așa-i când câștigă alegerile marii oameni și marile partide „de dreapta”…

Dar mulţi dintre cei prezenţi la ședință au trecut cu vederea anunţul lui Emil Boc cum că Primăria a cheltuit peste 4 milioane de euro pentru a refaţadiza 6 clădiri aflate în patimoniul municipiului. Nu și Ziar de Cluj care a încercat să afle care sunt acele clădiri. Însă am avut parte de o surpriză. După proverbul “un nebun aruncă un bolovan în apă şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată”, am urmat firul logic pentru a identifica cele 6 imobile pentru are s-au acordat de la bugetul local peste 4 milioane de euro.

“Noi astăzi ne aflăm în faţa unei obligaţii legale de a promova ceea ce Codul Fiscal ne cere. Codul Fiscal ne-a cerut să delimităm zona în care se aplică somaţia, să aplicăm somaţiile. Ni s-a explicat temeile legale la efectuarea lucrărilor şi temeiul este Codul Fiscal , Legea 227/2015. Normele metodoligice spun că fac excepţie de la majorarea impozitelor pe clăririle neîngijite, proprietarii care deţin autorizaţie de construire valabilă şi au anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii şi autoritatea publică de începere a lucrărilor. Deci dacă au fost somaţi şi au îndeplinit aceste prevederi legale nu intră sub incidenţa aplicării sacţiunilor. Din evaluările noastre sunt 913 clădiri. Bugetul primăriei nu este nelimitat. În bugetul pentru anul acesta am avut 4 milioane de euro pentru 6 clădiri care se află în proces de refaţadizare în acest moment. Primăria nu își poate permite ca pe toate clădirile proprietarilor din centul Clujului să investească. Mai sunt încă 9 în analiză pentru propunere în 2017 dar asta am vrut să înţelegeţi că banii cujenilor pe care noi trebuie să îi drămuim nu îi putem aloca toţi pentru a face prorietarilor din centrul Clujului”, a afirmat Emil Boc.

Cu tot efortul şi bunăvoinţa angajatelor de la Biroul Mass Media, care au dat zeci de telefoane pe la toate direcţiile şi serviciile din Primărie, nimeni nu a reuşit să ofere un răspuns clar, negru pe alb, prin care să ne spună care sunt acele clădiri pentru a căror reabilitare Emil Boc susține că s-au plătit 4 milioane de euro. Lipsa de transparenţă şi caracatiţa funcţionărimii publice locale ţin ascunse aceste documente care în mod normal ar fi trebuit să fie publice pentru ca cetăţenii să ştie pe ce s-au cheltuit banii din taxe şi impozite.

Ziar de Cluj le readuce amite angajaţilor publici că cel puţin una dintre cele 6 clădiri ar putea fi chiar aceea în care îşi desfăşoară activitatea, chiar clădirea Primăriei. Refaţadizarea imobilul a fost finaizată abia în acest an. Funcţionărimea a uitat că au stat mai bine de trei ani cu schelele sub nas? Mare este indolenţa şi lenea în primăria Cluj-Napoca! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *