Politica

Procurorii DNA încearcă să dovedească o fraudă la alegerile prezidențiale din 2009. Şefa AEP, reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA

Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost dusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiată într-un dosar care potrivit unor surse judiciare, are legătură cu fapte de corupție legate de încheierea unor contracte IT pentru softuri de alegeri.De-a lungul timpului, şefa AEP a avut legături cu mediul politic, în 2009 fiind văzută alături de Traian Băsescu și de liderii PDL, printre care şi Emil Boc.

Pătru a fost ridicată de procurori în urma unor percheziții de la o locuință din orașul Voluntari, fiind vizată de ancheta procurorilor DNA Ploiești în dosarul privind fapte de spălare de bani și trafic de influență, au declarat surse judiciare, potrivit Agerpres. Surse apropiate anchetei au declarat că cercetările privesc contracte de IT cu privire la softuri pentru alegeri.

Ana Maria Pătru deține funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente din mai 2012, fiind votată în Parlament la propunerea PDL. Anterior, între 2007 și 2012 a fost vicepreședinte AEP, fiind susținută de Administrația Prezidențială. Între 2005 și 2007 a fost director coordonator al filialei sud-vest Oltenia a AEP.

Potrivit CV-ului postat pe siteul AEP, Ana Maria Pătru a absolvit în 2002 Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane. Potrivit declarației de avere, Ana Maria Pătru deține o casă de 330 de metri pătrați și două terenuri intravilane, cu o suprafață totală de 1100 de metri-pătrați, în comuna Vlădești, un apartament de 95 de metri pătrați în București și un apartament de 80 de metri-pătrați în Râmnicu Vâlcea. Președintele AEP are o autoutilitară Dacia 1310 și două ATV-uri. La capitolul datorii, ea a trecut două împrumuturi de câte 50.000 de euro, luate de la persoane fizice și un credit contractat în 2014 la o bancă, în valoare de 30.044 lei. În ultimul an fiscal, Ana Maria Pătru a încasat un salariu total de peste 110.000 lei.

Ana Maria Pătru deţine funcţia de preşedinte al AEP din mai 2012, fiind votată în Parlament la propunerea PDL. Anterior, între 2007 şi 2012 a fost vicepreşedinte AEP, fiind susţinută de Administraţia Prezidenţială. Între 2005 şi 2007 a fost director coordonator al filialei sud-vest Oltenia a AEP. Ea ajuns la AEP dintr-un post de consilier juridic la Direcţia de Finanţe Vâlcea (2003-2005 ). Înainte de a deveni funcţionar de rang înalt, Pătru a fost vicepreşedinte al PDL Vâlcea. 

Înainte de numirea ei în AEP, Pătru fusese propusă de PDL Vâlcea pentru un post de europarlamentar, pe un loc neeligibil însă. Pătru a intrat în PD în anul 2002, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean şi preşedinte executiv al organizaţiei de femei. Ea este cunoscută ca fiind o apropiată a ministrului Elena Udrea, cu care s-a afişat de multe ori.

În noaptea alegerilor europarlamentare din 2009, Ana Maria Pătru a fost fotografiată şi filmată în timp ce se afla la masă cu preşedintele în funcţie Traian Băsescu şi cu liderii democrat-liberali, la restaurantul Pescăruş din Bucureşti. Ea şi-a făcut apariţia la restaurantul Pescăruş împreună cu liderii PDL. A fost condusă chiar de premierul de atunci, Emil Boc, şi a stat la masă alături de Monica Iacob Ridzi şi Vasile Blaga. După eveniment, Pătru a explicat că a fost la acel eveniment în timpul ei liber şi că este prietenă cu mai mulţi oameni politici, printre care şi Elena Băsescu.

Conform comunicatului DNA:

„In perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Patru, in calitate de vicepresedinte al Autoritatii Electorale Permanente (A.E.P.), functie cu rang de secretar de stat, a pretins, iar in anul 2009 a si primit de la reprezentantii unei societati comerciale, suma de 210.000 euro reprezentand contravaloarea unui imobil din Bucuresti.

In schimb, aceasta ar fi promis ca va sustine derularea in bune conditii a unui contract incheiat de acea societate cu A.E.P., precum si ca va sustine societatea sa obtina si sa deruleze contracte viitoare, fapt care s-a si realizat.

In cursul anului 2009, aceasta ar fi disimulat provenienta sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constand in derularea unor operatii comerciale intre mai multe societati comerciale, intre care firma beneficiara a contractului cu Autoritatea Electorala Permanenta si o firma controlata de Ana Maria Patru prin sotul ei.

In cursul anului 2011, tot in calitate de vicepresedinte al A.E.P., suspecta a pretins de la reprezentantii aceleiasi societati comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, in schimbul promisiunii ca va sustine derularea, in bune conditii, a unor contracte de servicii, incheiate de societatea respectiva cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis ca va sustine societatea sa obtina si sa deruleze contracte viitoare, fapt care s-a si realizat.

In cursul anului 2011, in aceeasi calitate de vicepresedinte al A.E.P, Ana Maria Patru ar fi pretins si primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind in schimb la ministrul Economiei, astfel incat omul de afaceri sa fie primit in audienta, fapt care s-a si intamplat la scurt timp de la interventia Anei Maria Patru.

In 2010, ministri ai Economiei au fost Adriean Videanu (23 decembrie 2008 – 3 septembrie 2010) si Ion Ariton (3 septembrie 2010 – 9 februarie 2012). DNA nu precizeaza despre care dintre cei doi este vorba.

Cu banii proveniti din cele doua fapte de trafic de influenta descrise anterior, Patru a achizitionat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevaratului proprietar si beneficiarul real al bunului cumparat, in acelasi an, a inmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.”

Ca o picanterie a acestei sordide afaceri, nu mică le-a fost însă surpriza poliţiştilor şi procurorilor ieri dimineaţă când au sunat la uşa familiei Pătru din judeţul Vâlcea, iar pe lângă ei a ţâşnit soţul preşedintelui AEP, Florin Pătru. Acesta a încercat să dispară cu documente ale societăţii sale radiate care „erau relevante pentru circuitul mitei”, susţin surse judiciare. Anchetatorii au reuşit însă să-l oprească pe bărbat. Acesta este angajat director comercial la societatea Oltgroup PVC SRL, iar anterior a lucrat pe aceeaşi funcţie la firma Chempro Chemicals. Potrivit declaraţiei de avere a şefei AEP, din anul 2012, Florin-Ştefan Pătru a încasat dividente de la firma Ana Consulting , la care era administrator asociat, suma de 140.000 de lei. Firma a fost înfiinţată în 2006 şi a fost dizolvată, prin radiere, în februarie 2015.  Procurorii au efectuat ieri în total patru percheziţii la adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Vâlcea. Una din descinderi a vizat chiar sediul Autorităţii Electorale Permanente, de unde au fost ridicate mai multe documente. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *