Editorial

Fiecare hoție, fiecare minciună publică, poate fi bilețelul către o carieră politică de succes

Începerea școlii pentru politicieni este ca luna decembrie pentru Ștefan Hrușcă. De îndată-i auzi cum le cântă elevilor despre viitor și “ai carte, ai parte”. Este atâta revărsare de virtuți din gura politicienilor către fragedele vlăstare din fața lor încât mi-e teamă c-au să le frângă. Ce frumos este să le zici despre învățătură și muncă asiduă în timp ce ei văd că se fură și că somnul în funcție este în fișa postului funcțiilor plătite din bani publici. Că fiecare copiuță comisă poate fi bilețelul către cariera politică de succes încununată cu funcția de prim ministru…

Că vin apoi confrații lor șparlamentarii și le dau o lege în folos personal să-i scutească de ponoasele legale ale hoțiilor făcute. Cea mai tare meserie din viitor este cea de doctor-plagiator. Ar trebui introdusă în nomenclatorul de meserii.

Poți să furi și să minți în România, dar, când vei crește, trebuie să te faci politician. Ar trebui să cerem programă specială cu materii personalizate în școli profesioniste pentru cadre de partid: îngroșatul obrazului, înghițitul broaștelor, mințitul să înghețe apele, mâna până la umăr în bugete, prinsul cu chiloții în vine și negarea evidenței cu chilotul murdar la cur șamd. Toată lipsa de caracter pare că s-a adunat în cloaca politică din România.

În fine, ceea ce am remarcat pe fondul zumzăielii de la Școlariadă: nici unul dintre politicieni n-a zis nici pâs despre cei 6% din PIB asumați prin pact național pentru Educație, care va să zică. PIB-ul Patriei îi îndestulează atât personal cât și împreună cu familiile din dotare. Și-acum au și o „penzioară” de surplus pentru osteneala somnului de voie în Șparlament. Așa este Patria: extrem de darnică cu fomiștii.

Singura veste bună pentru învățământul românesc este faptul că și-au adus aminte tembeliziunile de Abramburica Andronescu – asta după ce au uitat-o procurorii DNA pentru faptele de corupție similare celor din Dosarul Microsoft vizând atribuirea unor contracte suspecte de achiziții de către Ministerul Educaţiei – și au chemat-o să facă turul de expert în cei 12 ani cu executare în care s-a transformat învățământul românesc pe madama care a distrus tot ceea ce se putea distruge în domeniul în care a fost de trei ori ministru.

Dar pentru ce ar trebui săltată și depusă la închisoare Abramburica este mult mai nociv decât șpăgile luate mai mult în numele partidului și pentru partid. Ea a distrus, cu bună știință, în interesul portofelului personal (și al clicii) învățământul românesc. Prin “grija” ei, zeci de generaţii au ieșit din şcoală fără să ştie aproape nimic. Angajatorii nu au avut ce să aleagă din rândul tinerilor absolvenţi. Cu sau fără Bacalaureat, elevii care au terminat (și mai termină) liceul, după sistemul bolnav abramburit de Abramburica, sunt condamnaţi să ajungă şomeri, dacă nu reuşesc să intre la o facultate. Dar şi facultatea, la modul în care au gândit-o alde fabricile de diplome, nu este decât o perioadă de evitare a statutului de şomer. Pentru că, odată finalizate studiile superioare, tânărul ajunge tot în baza de date de la AJOFM. Nu o diplomă luată pe baza unor examene abramburite ajută tinerii să-şi facă un rost în viaţă, ci o orientare corectă a lor spre meserii cerute pe piaţa muncii. Nu toată lumea trebuie să termine o facultate, dar cine să le spună? Tembelizorul? Primii plagiatori ai Țării?

Tinerii învață că furtul te face să ajungi ca Victor Ponta sau Gabriel Oprea, în fruntea bucatelor și-n aplauzele asistaților mintal. Să furi ca ei, să furi cu ei și-n final să fii răsplătit măcar cu o înaltă decorație și să devii femeie de serviciu, fie chiar și pușcăriaș pentru o vreme, dar măcar cu doctoratul la zi. Și cu ce-ai furat, la familie-n traistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *