Există o explicație a faptului că românii care s-au ostenit să mai voteze duminică au votat majoritar cu pușcăriabili: suntem niște primitivi, în comuna de piatră a valorilor, care vânează oportunități (facilități) strâns grupați în spatele “Liderului”. “Liderul” este cel din care izvorăște oportunitatea (facilitatea) cea de toate zilele, siguranța zilei de azi și (posibil) a celei de mâine (dacă va mai exista un “mâine”). El este “siguranța”, „ordinea” și „legea” – nu instituțiile statului care (se știe cu certitudine) sunt conduse de oamenii “lui”, la cheremul poftelor „lui”.
Nu o zic eu, traduc din ceea ce zice psihologul Daniel David care a fost intervievat pe problemă de către colegii de la Monitorul de Cluj. Cică noi, “ca societate avem o structură dominant colectivistă. Într-o structură dominant colectivistă, relaţiile interpersonale şi imaginea celuilalt ca posibil satisfăcător al intereselor şi nevoilor grupului este mai importantă decât încrederea în instituţiile unui stat. Românii au un grad extrem de ridicat de neîncredere nu doar în ceilalţi oameni, ci şi în instituţiile statului, iar dacă cineva se poate proiecta ca un exponent al colectivului, al colectivismului, este ales în dauna faptului că ar putea avea probleme cu instituţiile statului”.
Sau tocmai pentru că are probleme cu instituțiile statului, toată lumea o știe și toată lumea așteaptă să se întâmple ceva până se lehămisește de atâta inactivitate a acestor instituții ale statului și-și zice: dă-i dracului, e omul lor. Așa se nasc legendele despre imunitățile unora în fața legii și despre cum, numai când devin indezirabili, calcă pe bec, fluieră în Biserică șamd, cei care i-au făcut, îi și omoară. Așa se naște neîncrederea ăn instituțiile statului – în fond fiecare raportează pe fiecare la propriile slăbiciuni. Un puturos va vedea numai puturoși în jurul său (dar nu și pe el). La fel un mitoman, un mitocan, un labă-tristă – tristețea lui este tristețea altora, în nici un caz a lui.
Vorbim strict despre complicități: complicitatea votacului și a non-votantului cu penalul pus în fruntea bucatelor prin vot și non-vot. De restul servim scuze și frustrarea exprimată cu bulbuci la colțul gurii și cu ochiul bulbucat de către adulatorii cărora li se arată că alesul lor e-n panseluța goală, fațada nerefațadizată și asfaltul plin de para-ndăruri la firmele de casă.
Rămâne să constatăm: până ce asistența socială, cu ajutoarele aferente, nu va ajunge pe mâna unui organism cu totul independent, care să nu aibă nici în clin nici în mânecă cu politica, primarii în exercițiu vor fi aleși și din pușcărie – mai ales într-un singur tur de scrutin.