Cat de groaznica este angoasa, acea teama nedeterminata, care nu se raporteaza la un anumit obiect! Probabil ca e una dintre cele mai mari si mai de neinteles suferinte care ii chinuie pe oameni. De fapt un sentiment generat de o anumita instrainare a omului.
Sa analizam, de exemplu situatia unei femei casatorite, in varsta de aproape 40 de ani, ai carei copii sunt deja mari, si care se afla in ghearele acestei maladii caudate. De la cine poate sa astepte ea intelegere si sprijin? De la sot? Cu siguranta ca nu.
Daca ar avea dureri de dinti sau o colica hepatica, s-ar duce imediat la dentist sau la doctor. Dar de mult prea multe ori nimeni nu ia in serios angoasele; si daca femeia respectiva ar hotari sa consulte un psihanalist, toata familia si-ar bate joc de ea si ar convinge-o sa-si schimbe intentia.
In anumite medii, psihanaliza este inca obiectul suspiciunilor si al ironiei, ca si cum ar fi vorba de tehnici de magie neagra, proprii vrajitorilor africani. Intre timp, doamna respectiva continua sa sufere, iar starea ei se inrautateste. Uneori ii e teama ca va innebuni, iar in sufletul ei simte ca se manifesta dorinte ingrozitoare. In unele zile, ajunge chiar sa doreasca disparitia celor dragi din jur, dar isi alunga imediat din minte gandul acesta, ceea ce face ca angoasa sa creasca mai mult ca oricand. Ca sa se pedepseasca pentru aceste pulsiuni criminale, ea se supune unor pedepse si renuntari dintre cele mai diverse, iar sentimentul de culpabilitate (pentru ceva de care nu este vinovata) ii cere sa se caiasca incontinuu.
Viata ii devine un adevarat iad, desi la suprafata lucrurile par sa fie normale, la fel ca intotdeauna. Cine si-ar putea imagina, fie si pentru un singur moment, ce se petrece in sufletul acestei biete femei casnice?
E adevarat, apropiatii ei o considera ceva mai nervoasa si mai tensionata decat de obicei si o sfatuiesc sa nu-si mai asume atatea sarcini pe cap, sa se mai si odihneasca. Sotul ii reproseaza ca plange prea des din cauza unor fleacuri, iar asta, evident, reuseste sa o enerveze groaznic.
Femeia respectiva se intreaba ce se intampla cu ea. De ce isi distruge viata asa? De ce vrea sa distruga tot ce iubeste, chiar si copiii? De ce traieste ca intr-o inchisoare? De ce se simte epuizata, ca si cand gandurile macabre ar macina-o pe dinauntru? De ce se tot gandeste la razboaie, la boli si la toate relele de pe lume? De ce? Raspunsul e simplu: persoana in cauza e victima unei nevroze obsesionale si, desi banuieste ca tulburarile sale sunt de origine psihica, totusi nu are cum sa fie sigura de asta. Si ca ea sunt atatia altii care traiesc la fel, tremurand de frica a ceea ce li s-ar putea intampla si acumuland angoase peste angoase, care nu-i lasa nici sa traiasca, nici sa-si desfasoare activitatile zilnice.
In sinea lui, nevroticul simte ca ceva nu mai functioneaza; totusi, el se fereste sa vorbeasca despre asta, de teama sa nu fie considerat nebun. Se teme sa ia in calcul ipoteza unei boli mintale. Simte de multe ori nevoia imperioasa de a face, a spune sau a gandi lucruri absurde; nevoia e atat de mare, incat nu-i poate rezista, iar asta nu face decat sa-i agraveze anxietatea si angoasa. Angoasa si anxietatea care nu inceteaza decat atunci cand persoana nevrotica se supune puternicilor impulsuri care o forteaza sa faca ori sa spuna ceva impotriva vointei sale si fara nici o urma de logica.