„15 ani am lucrat aici la fabrica”, imi zice taximetristul cu mult naduf. „Acuma au distrus tot, f…-ar ei pe mama lor!”, tuna el. Si da o palma bordului masinii, bord pe care are GPS, tableta cu filme si telefon cu internet. A tras la saiba acolo in fabrica 15 ani, probabil in frig iarna, in mizerie si canicula vara, ulei si vaselina, in halat albastru, in sectia fabricii fara geamuri. Doua obsesii ciudate retin din perioada lui Ceausescu: toti ilegalistii comunisti aruncau poduri in aer in filmele lui Sergiu Nicolaescu (daca l-as fi intalnit l-as fi intrebat pe Nicolaescu: „ce ai avut domle’ cu podurile, de ce naiba aruncati poduri in aer in orice film?!?”). A doua obsesie era din viata reala: ori de cate ori mergeam, copil fiind, la tata la fabrica, vedeam in sectii geamuri sparte. Asa era in C.U.G., Metalul Rosu, Tehnofrig, Unirea, asa era peste tot – se vedeau din afara fabricilor geamurile sparte pe sectii. Iar iarna insemna curent in hale si sectii de la geamurile sparte si frig, reumatism si boala in oasele muncitorilor.
Omul nostru, totusi, era tare suparat ca acum e taximetrist, pe masina cu confort ridicat, caldura iarna si aer conditionat vara, tableta cu filme si internet, GPS. Vorbea despre asta ca si cum ce facuse el in fabrica, la saiba sau la turnatorie, ar fi fost ceva nobil, ar fi avut indeletnicire de aristocrat, iar acum se injosea.
„Ce credeti, domnu’, o sa mai fie vreodata fabrici mari in Cluj, cum au fost candva?”. I-am raspuns transant: nu, nu cred. A continuat cu intrebarile (o boala profesionala a taximetristilor cred, vorbitul peste masura): ca de ce, ca din cauza alora de la partidul ala, a celorlalti de la celalalt partid, a lui cutare, ca daca se schimba si vine cutarescu… din astea. I-am zis ca nu cred ca vor mai fi fabrici in sensul clasic al cuvantului, sau in forma stiuta de noi. Nici aici, nici in restul Europei, nici in America, poate nicaieri.
Pentru ca acum, nu peste 5 sau 10 ani, daca cineva ar deschide o fabrica, utilajele si tehnologia nu mai permit pur si simplu sa angajezi mii de muncitori care sa dea la lopata si la saiba. Nu ai cum, tehnologiile actuale din fabrici presupun automatizare, robotizare, soft si inteligenta artificiala. Punct. Orice ar deschide o fabrica noua, nu ar avea cum sa o faca altfel, nici sa vrea, ca nu ar mai gasi de cumparat vechile masinarii care presupuneau mii de muncitori. Sa nu mai pomenim de eficienta, rentabilitate etc. Acum, intr-o fabrica care ar produce cat si ce produceau pe vremuri Metalul Rosu, Tehnofrigul, CUG-ul, Armatura si altele – presupunand ca s-ar reveni la asa ceva – ar lucra sute de muncitori in loc de mii de muncitori ca pe vremuri, sunt alte tehnologii de productie.
Iata, de exemplul, Nokia de la Jucu, aceea a fost printre ultimele fabrici „clasice” din era industriala, au facut-o aici pentru mana de munca low-cost, dar repet, e istorie, s-a terminat. Nici in Africa nu se vor mai face astfel de fabrici, cu mii de muncitori in urmatorii 5-10 ani, cel tarziu.
Si asta e situatia de acum. Pe urmatorii 5-10 ani, lucrurile evolueaza rapid, foarte rapid. Imprimantele tri-dimensionale, celebrele 3D evolueaza rapid, celebrele piese, „pese” cum se numeau in Ardeal in fabrici, nu se vor mai face la strung, freza si saiba: se face designul pe calculator, se pune materialul in imprimanta si iese piesa la milimetru (acum e la milimetru, peste cativa ani va iesi la micron).
In SUA deja provocarile sunt pe masa decidentilor: dronele incep sa fie deja folosite in economie, au iesit din zona de cercetare sau militara, deja se trimite pizza la domiciliu cu drone. Si e simplu de tot: esti la munte, de exemplu la Arieseni si vrei pizza nu stiu de care acolo? Simplu: suni la catering, trimite drona – un robotel care zboara prin aer (un fel de minielicopter) si primesti ce vrei in timp scurt in creierii muntilor. Cu ocazia asta, cei care livrau pizza la domiciliu pe motocicleta sau masina cam dispar… pe rand, desigur, nu toti odata. Dar pe viitor, e clar.
Pe langa asta, sunt joburile de prin gari, aeroporturi: cei care cara bagaje, muta cutii de colo-colo, munca manuala in general, sunt deja pe piata masinariile care sa-i inlocuiasca. Asta pe partea de munca manuala, slab calificata. Dar lucrurile nu se opresc aici. Retelele neuronale si aplicatiile de inteligenta artificiala vor elimina rand pe rand analisti financiari, tot felul de functionari, brokeri, tot felul de profesii care acum fac analize si calcule. Un exemplu simplu si usor de inteles in Cluj: tot mai extinsele call-centere, servicii de suport-clienti: un soft bun, cu o baza de date care sa stocheze raspunsuri standard, un motor de analiza a intrebarilor, un sintetizator de voce si adio operatori umani…
Chiar si unele operatii medicale este posibil ca masinile inteligente, dotate cu retele neuronale si micro-roboti, sa le faca mai usor si mai performant decat medicii in cativa ani, cu mai multa precizie. Sau diagnosticele, care deja sunt stabilite in buna masura mai degraba de tehnologie, decat de medici. Nu o sa dispara medicii, desigur, dar poate nu vor mai trebui atat de multi ca astazi. Poate se vor concentra mai mult pe cercetare.
Este o provocare uriasa, pe care, am senzatia, decidentii de peste tot o ignora pe moment, deoarece nu e ca ebola, pretul petrolului sau razboiul, nu e vizibila imediat, dar vine fara doar si poate si vine repede.
O analiza Gartner recenta estimeaza ca pana in 2025, adica in 10 ani – nu peste asa de mult timp! -, 30% din joburile actuale din USA vor fi inlocuite de tehnologie. Adica 1 din 3 – enorm! Iar asta nu se va intampla doar in USA, in ziua de azi totul se propaga repede, afacerile si firmele sunt globale, tehnologiile vor fi aceleasi peste tot.
Provocarea este enorma, pentru ca primii vizati sunt cei care fac munca bruta, slab calificata, cum sunt cei din fabricile despre care vorbeam. Nu vor disparea niciodata cu totul chelnerii, tinichigii, mecanicii – dar se va reduce numarul lor si vor face probabil altfel de munca, cu mult mai mult ajutata de masini si de soft decat de maini. Dar nici nu e posibil sa se continue ca acum: jumatate din populatia tarii traieste si munceste in mediul rural, multi in agricultura de subzistenta. Sigur ca intotdeauna vor fi fermieri care vor face agricultura: dar nu atat de multi, in nicio societate cat de cat civilizata nu sunt atat de multi.
Dificultatea enorma cred ca in asta va consta: cum sa ii convertesti pe acesti oameni, care mai greu o sa poata face programare sau arta sau jurnalism. Pentru acesti oameni trebuie alte solutii, solutii creative, care sa le gaseasca un rost. Nu as vedea ceva rau in asta, dimpotriva: vad ceva bun. Poate oamenii o sa faca alt fel de munci, mai putin grele, mai umane. Usor de zis insa enorm de greu de facut, cu costuri sociale foarte mari. Cele mai recente violente din USA si Franta arata deja niste focare grave de tensiuni sociale, urmatoarele schimbari tehnologice si economice vor agrava, cred, aceste situatii, nu cred ca decidentii politici vor putea pregati la timp si in totalitate terenul pentru schimbarile acestea.
La fel pentru cei cu slujbe „educate”, high-level, poate vor face lucruri mai creative decat fac azi. Optimismul meu vine din profesia mea, una creativa. Oricum, va fi infernal de greu. Si va presupune schimbarea totala a actualei paradigme educationale. Si nu doar a paradigmei educationale.
Problema reala e mentalitatea, sau paradigma culturala, care are deja 200 de ani, e adanc inadacinata in mentalul individual si colectiv: ideea de lucru la fabrica sau in modul clasic in agricultura. Ori, daca ne raportam la lumea vestica, in corporatii mari cu organizare si reguli clasice.
Altfel, nu imi explic logic frustrarea taximetristului din inceputul acestui articol, decat prin aceasta paradigma culturala: el stia de mic ca asa tebuie, ca asa e bine, ca asa fac oamenii, ca asa esti normal, ca asa esti in rand cu lumea: daca ai servici la fabrica, sau in sens mai general la institutie, pe vremuri la stat, acuma mai nou la corporatii mari. Unde mergi dimineata, stai 8 ore, faci lucruri repetitive si care se invata in parametri clari din carti sau de la locul de munca, te duci acasa, stai in weekend, luni dimineata o iei de la capat, pana la pensie. Iar in scoala, materiile si toata educatia erau si este organizata intr-o maniera care sa raspunda acestor parametri fixati de sute de ani in gandire.
Nu cred ca e numai la noi. De ani de zile vad la occidentalii cu care am lucrat si lucrez aceeasi tendinta: dorinta de stabilitate in parametri descrisi. Tendinta de a merge pe cai batatorite si stiute, mai mult sau mai putin: riscuri minime, nu incercam nimic pe cont propriu, vrem un sistem sau o corporatie sau un stat sau orice chestie mare si din afara noastra (sau de deasupra noastra) care sa ne asigure stabilitatea.
Daca judeci din afara, ce face taximetristul, maseurul, oricine din servicii, nu e cu nimic mai putin decent sau e chiar mai uman si mai usor decat datul cu lopata la furnal sau datul la saiba. Dar, in mentalul colectiv, chestiile „profesionale” sunt vazute in fabrici, uzine si corporatii. Cel care sta pe un scaun in biroul mare e vazut „profesional”, cel care de acasa face un design care va aduce poate milioane e orice, dar nu „munceste”. Numai ca ideea tocmai asta e: tot mai multi oameni vor trebui sa se „reinventeze” si sa munceasca altceva sau altfel decat au fost ei obisnuiti o viata intreaga. Sa ofere altceva, alte servicii, alte valori.
Ce vor aduce urmatorii 5-10-15 ani in materie de progres tehnologic – nu vise indepartate, nu SF, chestii care deja sunt si functioneaza: drone, imprimante 3D, retele neuronale, inteligenta artificiala, automatizari industriale, toate astea vor bulversa economia, socialul si vor cere o regandire totala a politicilor educationale in primul rand.
Oricum, plictisitor nu va fi pentru nimeni!