Violeta Merie e definiția perfectă a vivacității și a vioiciunii. E alertă, vorbește mult și repede, însuflețită de credința în pasiunile care o animă la modul sincer și absolut: pasiunea pentru ,,U” Cluj, pentru fotbal, dar și pentru cercetare și voluntariat. Lucrează la Universitatea Tehnică pe două proiecte pentru aplicații folosite pentru tehnologia spațială și a inventat la doctorat un nou material pentru plăcuțele de frâne. În mod paradoxal, o persoană atât de neînfrânată, inventează materiale mai bune pentru frânare…
I-a plăcut fotbalul de mică și până la 17 ani, când a început să meargă la stadion, urmărea meciurile la televizor, împreună cu tatăl ei, și el microbist: ,,Urmăream naționala, îmi plăcea Dinamo, Universitatea, asta e ironia sorții, că în ziua de astăzi sunt cam împărțite astea doua categorii de suporteri…” Despre suporterii actuali ai ,,U” spune că nu sunt așa cum îi prezintă presa, ,,huligani și ciuma societății… toată lumea când mă vede, mă întreabă: «No, tu, nu ați mai dat cu borduri după cineva?» Orice pădure are uscăturile ei, așa are și galeria, sunt oameni și oameni, sunt și oameni citiți, cu o cultură de rămâi cu gura căscată, sunt și oameni mai lentuți, dar care pun foarte mult patos în ceea ce fac și văd dragostea asta față de «U» într-o manieră care se apropie de fanatism.”
Respira „U”
Atunci când vorbește despre echipă și despre suporteri, Violeta Merie capătă un ritm verbal uneori greu de urmărit, respirând entuziasm prin toți porii. Povestește cu multă dragoste despre suporterii care ,,sunt niște oameni paradoxali, acum fac niște lucruri «Jos pălăria!»: au cumpărat bilete de solidaritate la meciurile unde nu aveau acces, la un meci unde a fost suspendat terenul din cauza lor, susținătorii echipei au luat bilete pentru o sumă modică de 5 lei, a fost o coadă de rămâneai cu gura căscată, chestie care nu s-a mai văzut la noi, la nimeni!” Cu toate acestea, constată Violeta cu o ușoară dezamăgire vioaie și veselă, așa cum e ea, ,,sunt mulți care se bat cu pumnul în piept că sunt u-iști, problema e că nu se prea vede când vin la stadion, la ultimul meci acasă am avut un pic peste 2000 de spectatori.”
Violeta își definește dragostea față de ,,U” ca pe un stil de viață, dominat de boemie. Iubește necondiționat Universitatea și nu merge la stadion ,,neapărat pentru rezultat”, apreciind mai mult ,,faptul că vezi echipa că se zbate, că jucătorul dă tot ce are mai bun… nu e el cel mai talentat sportiv, dar pune patos să facă ceva și asta contează.”
Acum, sub formă de voluntariat, se ocupă de partea de cronici, interviuri, statistici și știri pentru site-ul oficial al suporterilor, ucluj.ro, pe care încearcă să îl resusciteze cu pasiunea ei. Scopul final e cel de a facilita comunicarea dintre echipă și suporteri, considerând că disensiunile apar atunci când există blocaje de comunicare între conducerea și staff-ul tehnic, jucători, suporteri: ,,neînțelegerile apar când există lipsă de comunicare, care la noi e tot timpul (râde), e foarte ușor să dai cu piatra în cineva, în loc să mergi să vorbești cu omul și să vezi care e calea de remediere, eu pun foarte mult accent pe colaborare, să integrezi omul, să fie totul ca o echipă, prin activitatea mea vreau să fiu un liant între suporteri și echipă, prin echipă înțelegând tot ce înseamnă Universitatea. Eu vreau să pun toate opiniile la comun, nu fac această activitate din orgoliu sau pentru a da bine la CV, în ziua de azi foarte multă lume vrea să facă voluntariat doar pentru vechime, ceea ce nu mi se pare logic, dacă vrei să faci un act de voluntariat, o faci pentru că încerci să ajuți pe cineva dezinteresat.”
Din deplasările cu echipa și-a făcut o grămadă de amintiri – oameni, locuri, întâmplări, ,,toate au un farmec al lor, asta unește grupul… de exemplu, când a jucat Universitatea în divizia C am fost singura din galerie care a participat la toate meciurile, și acasă și în deplasare – chiar și antrenorul în perioada respectivă a lipsit de la un meci, că au și râs ceilalți suporteri de mine…” La un alt meci, într-o îmbulzeală la intrare, ,,cineva drăguț a reușit să apese atât de tare pe mine încât mi-a dislocat clavicula”. Din perioada în care mergea la meciurile de pe fostul Moina, își amintește cum ,,odată când am intrat să cobor spre vestiar, a strigat unul spre mine: «Capul jos!» – era un liliac! Pe Moina, la un moment dat, erau lilieci pe culoarul care ducea spre vestiar…”
În ceea ce privește studiile, nu se declară adepta facultăților făcute pe bani, la taxă, ,,atunci când ai cap să faci una la fără taxă; dacă mi-ar plăcea ceva foarte mult și aia s-ar face numai pe bani, m-aș duce, dar când ai opțiunea între buget și taxă, du-te la buget, dobândește niște cunoștințe și apoi întoarce țării ce ai dobândit.” Ghidată de acest concept, termină Știința și Ingineria Materialelor la Universitatea Tehnică, apoi un masterat și un doctorat, momentan fiind asistent de cercetare la UTCN, lucrând pe două proiecte pentru aplicații MEMS (microelectromechanical systems), ,,sunt dispozitivele acelea micuțe gen senzori, actuatori, folosite pentru tehnologia spațială, proiectele sunt sponsorizate de Agenția Română Spațială, iar toată cercetarea se face la nivel nanometric, nanocaracterizare, la nivel de atom; la doctorat am încercat să dezvolt noi materiale pentru aplicații de fricțiune, rezultatele muncii de la doctorat au fost valorificate în două brevete legate de un material de fricțiune compozit, gen plăcuțe de frână – materialul meu având proprietăți mai bune față de ce am găsit pe piață.”
Fire sincer altruistă, Violeta Merie își împarte timpul între activitatea de cercetare, cea de voluntariat la ,,U” și un alt voluntariat, la Asociația Down, Centrul Educațional Raluca, unde e ,,practic informaticiana asociației”.
,,Persoanele cu sindromul Down”, spune Violeta, ,,sunt oameni mai speciali, sunt persoane mai încete, dar cu sufletul foarte mare, ajungi să te atașezi foarte mult de ei; eu mă ocup mai mult de partea de calculator, fac prezentări legate de centru, tot ce înseamnă o modalitate de a transmite informații despre asociație – scopul ei, dar și nevoia permanentă de fonduri. Asociația e un centru de zi în care copiii stau între 9 si 16, timp în care învață diverse activități, care le vor fi mai apoi utile în viață. E greu, să știi, și în ziua de astăzi am văzut o reticență a oamenilor cu bani, care sunt cam pasivi…
În fiecare an se organizează în februarie, de Dragobete, festivalul iubirii cu copiii, anul acesta au fost îmbrăcați în moda anilor ’20, e așa frumos când îi vezi cum se chinuie să dea ce e mai bun în ei! La un moment dat am mers la o fată și am întrebat-o: Ai emoții? Și ea mi-a răspuns că nu, pentru că nu știe ce e aia o emoție. Ei au emoții pe care nu le conștientizează, ei nu le numesc emoții, nu știu exact cum văd lucrurile… eu tot timpul am emoții, mă agit foarte tare.”
Împărțită între atâtea activități voluntare, Violeta Merie, la cei 34 de ani pe care nu i i-ai da, e căsătorită doar cu pasiunile ei de-o viață. Și, deși nu are timp niciodată, are timp pentru toate, fiind încă foarte tânără, chiar ,,minoră”: ,,Am 34 de ani, nu prea îmi dă lumea, dar asta este, când mi-am luat mașină, lumea îmi spunea, Vio, vezi că o să te oprească poliția, că o sa creadă că ești minor!”
Deși închei acest portret cu un astfel de detaliu minor, de importanță și relevanță majoră e faptul că în orașul nostru, înecat în falsitate și spoială ieftină, mai există și astfel de oameni ce, prin pasiunea lor, aduc un plus de valoare întregii comunități.