In vizor

Un copil de 15 ani este infractor de mic. A spart un magazin după care a jefuit locuința unei vecine

Minor de 15 ani, reținut pentru tentativă de furt, furt calificat și tâlhărie calificată, în Apahida.

Astăzi, 5 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 15 ani, cercetat în cadrul a două dosare penale reunite, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat, furt calificat și tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieșit că, în seara de 16 aprilie a.c., în jurul orei 23:30, minorul ar fi încercat să pătrundă într-un magazin din localitatea Apahida, după ce ar fi forțat ușile culisante. Acesta a renunțat la acțiune și a fugit de la fața locului în momentul în care s-au aprins luminile de la intrare, fără a intra în incintă.

Ulterior, în noaptea de 29 spre 30 aprilie a.c., acesta ar fi revenit la același magazin, de unde ar fi sustras 20 de pachete de țigarete și patru sticle de băuturi alcoolice.

De asemenea, în data de 4 mai a.c., în jurul orei 18:20, acesta s-ar fi deplasat la locuința unei femei în vârstă de 61 de ani, din aceeași localitate, despre care știa că are probleme de sănătate. După ce victima i-ar fi deschis ușa, minorul ar fi agresat-o fizic, lovind-o în zona bărbiei, fapt ce a determinat căderea acesteia în locuință, unde s-ar fi lovit la cap, brațe și spate.

Profitând de situație, minorul ar fi pătruns într-una dintre camere și ar fi sustras o pungă ce conținea un pachet de țigări și portofelul victimei, ulterior părăsind locuința.

Din bunurile sustrase, acesta ar fi reținut un pachet de țigări, suma de 100 de lei și mai multe carduri bancare, abandonând punga în parcul din spatele blocului.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști.

Minorul urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă.