Din oras

Un puști din Căpuș a rămas fără mașinuțe, la o spălătorie. Polițiștii au găsit hoțul și i-au returnat copilului jucăriile

Polițștii clujeni și-au început dimineața cu o bucurie mai puțin obișnuită.

Ieri, un tată din localitatea Căpuș a venit împreună cu băiețelul său de doar 4 ani la o spălătorie din localitatea Gilău. La un moment dat, a scos din autoturism patru machetuțe, murdare și prăfuite după ce copilul se jucase cu ele pe un teren, și le-a așezat jos pentru a le curăța.
Până să meargă să își ridice jetoanele de la automat pentru spălarea autoturismului, o persoană necunoscută, aflată în boxa alăturată, a observat jucăriile, le-a sustras și s-a făcut nevăzută.
Tatăl s-a prezentat la Secția de Poliție Florești, unde a depus plângere, iar colegii noștri au demarat imediat verificările. La scurt timp, a fost identificat autoturismul în care se afla bărbatul de 25 de ani, din comuna Bonțida, bănuit de sustragerea machetuțelor, acesta fiind invitat la sediul poliției pentru clarificarea situației.
Finalul este însă unul fericit, mașinuțele au fost recuperate.
Pentru că micuțul dormea aseară când tatăl său a fost anunțat că machetuțele au fost recuperate, colegul nostru a decis să i le ducă personal în această dimineață, în drum spre grădiniță, pentru ca ziua copilului să înceapă cu un zâmbet.

De multe ori, lucrurile mici sunt cele care aduc cele mai mari bucurii.