Eveniment

Un garaj și o casă de pe strada Zizinului au fost cuprinse de flăcări

UPDATE 2

Incendiul a fost lichidat, la fața locului acționând echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca. Mai exact, au fost trimise 5 autospeciale de stingere și 2 ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

Din fericire, nu s-a impus ca cele 3 persoane asistate să fie transportate la spital. Forțele noastre au stins incendiul în limitele găsite, protejând alte două case.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma scânteilor produse de un aparat de sudură.

UPDATE

Incendiul este localizat și va fi lichidat în curând. Acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Pompierii au evitat extinderea focului la o altă casă lipită de cea la care s-au manifestat flăcările, în timp ce echipajele SMURD au asistat la fața locului doi bărbați și o femeie, aceștia suferind simptome specifice atacului de panică.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Zizinului din municipiul Cluj-Napoca.

Incendiul se manifestă, din primele date, la un garaj și o casă de locuit.

În interiorul garajului se află un autoturism care este compromis.

Un bărbat este asistat de către paramedicii SMURD, suferind un atac de panică.