Într-un oraș care se mândrește cu statutul de „capitală IT a României”, realitatea e departe de acest slogan. La Curtea de Apel Cluj, instituția care ar trebui să garanteze accesul la justiție pentru aproape două milioane de oameni, accesul online devine adesea o loterie.
În timp ce conducerea instituției reprezentată de Dana Gârbovan este preocupată de discursuri oficiale și apariții publice, realitatea din teren este reprezentată de un site care pică zile la rând, lipsă totală de comunicare și tăcere instituțională.
Până si simplii clujeni s-au săturat de impotența administrativă a celor ce conduc Curtea de Apel Cluj. Un clujean a răbufnit pe Facebook:
curteadeapelcluj.ro e picat. De ieri.
Nu e prima dată. Nu o să fie ultima.
Am vrut să verific stadiul unui dosar. Un lucru pe care îl fac mii de oameni zilnic — avocați, justițiabili, cetățeni normali care vor să știe ce se întâmplă cu cazul lor. Am dat enter și m-am uitat cum pagina se chinuie 30 de secunde și apoi moare. Connection timed out.
Azi la fel. Mort.
Curtea de Apel Cluj nu e o instituție oarecare. Acoperă patru județe — Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj. Aproape două milioane de oameni. Pe site-ul ăla funcționează Info Dosar, Fișă Dosar, înregistrarea electronică a cererilor de chemare în judecată. Când pică site-ul, nu pică o pagină de prezentare. Pică accesul la justiție în format digital pentru o regiune întreagă.
Și nimeni nu spune nimic. Nici un comunicat, nici o pagină de status, nici măcar un „știm, lucrăm la asta”. Nimic. Tăcere.
Suntem în 2026. În Cluj-Napoca. Orașul cu probabil cea mai mare densitate de competențe IT din România. Și instituția care ar trebui să garanteze accesul cetățenilor la justiție nu e capabilă să țină un site funcțional.
Mă uit la ironie: exact în zilele astea, conducerea Curții de Apel Cluj cere Parlamentului 124 de milioane de lei pentru reabilitarea Palatului de Justiție. O cerere absolut legitimă — clădirea e monument istoric și chiar are nevoie de reparații. Dar zidurile digitale ale instituției, cele prin care vin în contact cu justiția incomparabil mai mulți oameni decât prin holurile palatului? Alea aparent nu contează. Nu le vede nimeni. Sau mai rău — le vede toată lumea, dar nu le vede cine trebuie.
Nu e o problemă de bani. E o problemă de mentalitate. De priorități. De faptul că în 2026, pentru unele instituții ale statului, prezența digitală e încă tratată ca un moft, nu ca o obligație fundamentală față de cetățean.
Accesul la justiție nu înseamnă doar sala de judecată. Înseamnă și capacitatea unui om normal de a-și verifica dosarul fără să sune la grefier. De a depune acte fără să stea la coadă. De a ști ce se întâmplă cu cazul lui fără să meargă fizic într-o clădire. Când acel acces se întrerupe pentru zile, fără explicații, fără termen de rezolvare, fără scuze — mesajul pe care îl transmite instituția nu e tehnic. E unul de indiferență.
Și e unul pe care nu-l merităm.
Clujul e plin de oameni care ar putea ajuta. Comunități întregi de profesioniști care ar sări să contribuie dacă cineva din instituție ar deschide o ușă. Dacă cineva ar recunoaște că e o problemă și ar cere sprijin.
Dar pentru asta trebuie puțin curaj. Și puțină modestie. Și conștiința că în 2026, un site care pică cu zilele nu e un incident tehnic — e o formă de lipsă de respect față de cetățenii pe care îi servești.
Putem mai bine de atât.