PoliticaObservator

Ivan – România are una dintre cele mai mici creșteri ale prețului la combustibili din UE

România are una dintre cele mai mici creșteri ale prețului la combustibili dintre toate statele-membre ale Uniunii Europene (UE), a declarat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

‘În România, datorită faptului că, săptămâna trecută, împreună cu Consiliul Concurenței, împreună cu ANPC, împreună cu ANAF, ne-am asigurat și informat prin adrese speciale, prin activitate specială, că modul formării prețurilor este unul conform legii, avem o creștere în medie, până aseară, de circa 20 de bani, iar până astăzi de 25 de bani la litrul de motorină, care este etalonul principal, comparativ cu Italia, care are aproximativ 60 de bani, și Germania, care are aproximativ un euro, adică de cinci ori mai mult, respectiv de trei ori mai mult, de patru ori mai mult. În același timp, începând de anul trecut, din octombrie, am început, împreună cu toate companiile din România, să creăm rute alternative de aprovizionare cu combustibil, fără să știm că va urma acest eveniment. Acest lucru ne-a dat flexibilitatea de a ne asigura stocuri pentru cel puțin cinci luni de zile de acum înainte, de a ne asigura rute alternative, iar în momentul de față, undeva la sub 7% din tot ceea ce consumăm în România, ca importuri, ca și petrol rafinat, ajunge să fie adus prin Strâmtoarea Ormuz. Ceea ce pot să vă spun foarte clar este că datorită măsurilor pe care le-am luat în Guvernul României, în momentul de față, România, deși cu o creștere a costului combustibililor, are una dintre cele mai mici creșteri dintre statele-membre ale Uniunii Europene’, a spus Ivan, la Digi24.

Potrivit demnitarului, în această perioadă s-au luat două măsuri importante, respectiv blocarea creșterii artificiale a prețurilor și rute alternative de transport pentru combustibili.

În același timp, Ivan a anunțat că, în cadrul ședinței de Guvern de joi va fi adoptat ‘poate cel mai curajos act normativ în materie de protecție a consumatorilor casnici pe gaze naturale’, care va da garanția că, timp de un an, prețul plătit de către consumatorul casnic va fi de maximum 0,31 lei pe kilowatt.

‘Am învățat din lecțiile trecutului și facem tot ce ține de noi ca să ținem cât mai jos prețurile. Avem suficient carburant. Nu vreau să vă zic scenariile pe care le-am văzut în anumite state din Vest. Nu este cazul. Avem suficiente resurse interne. Avem suficiente depozite. Cumpărăm în continuare și la aceste prețuri foarte mari pentru a ne asigura capacitățile de depozitare și combustibil în piață și nu avem motive de panică. Vreau să fie foarte clar. Nu avem motive de panică în momentul de față referitor la aprovizionarea cu gaze naturale, cu motorină și cu benzină. Suntem într-un context în care e foarte improbabil să știm cum va evolua, dar cât timp avem această situație este evident că nu vom avea o scădere bruscă a prețului’, a menționat ministrul Energiei.

În urmă cu două zile, Bogdan Ivan afirma că prețul carburanților în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăși 120 dolari și dacă va mai crește în continuare prețul la tona de motorină.