Din oras

Încă un brand local dispare. Parfumeria clujeană Vioris își închide porțile

Una dintre cele mai vechi afaceri clujene își închide porțile. Parfumurile care au încântat generații de clujence, Vioris, nu vor mai fi produse odată cu închiderea firmei.

Administratorul, care este nepotul celei care a înființat parfumeria, Viorica Opriș, a anunțat că nu mai poate susține financiar afacerea.

Anii aceștia au crescut mult costurile, încât bunica se pregătea să închidă firma la final de 2024. În schimb, am preluat eu firma cu agoniselile mele pentru a încerca să mențin principiul parfumurilor create și produse local.

Firma a crescut bine în 2025, sunt cereri pentru serviciile noastre, dar nu suficient pentru a acoperi costurile crescute.

Am avut un partener de la care ne așteptam la o investiție care s-a retras subit din cauza lipsei de fonduri, astfel nu mai avem resursele necesare pentru a continua Vioris.

Cel mai dureros lucru este să fiu nevoit să renunț la un proiect care a dovedit atât de mult potențial, o firmă care bunica s-a străduit atât de mult să o țină. Majoritatea clienților spun că produsul este bun, iar dacă asta este adevărat, restul sunt doar detalii care pot fi rezolvate.
Vă mulțumim pentru anii de susținere.
Și îmi pare rău că nu am reușit să duc mai departe parfumurile care v-au bucurat în ultimii 35 de ani.

Vestea a stârnit un val de regrete printre clujencele care au crescut cu parfumurile Vioris.

Infiinţata in anul 1991, la inceput ca Asociaţie familiala, apoi, din 1992, ca Societate cu raspundere limitata – SRL – firma Vioris a debutat cu parfumul Vioris 13, un parfum de referinţa, care “ţine” piaţa de la debut si până in prezent, apoi şi-a dezvoltat continuu sortimentaţia cu noi parfumuri create pe linia celor mai moderne parfumuri de pe piaţa internaţionala.

Este, practic, una dintre putinele firme din România al carei obiect de activitate este în exclusivitate producţia de parfumuri, utilizând materii prime din import, de la firme de renume în domeniu, precum şi ambalaje, deasemenea din import, respectand intocmai retetele de fabricatie specifice grupei Eau de parfum ( Apa de parfum),astfel ca produsele realizate au concentratia şi persistenta la nivelul produselor similare ale marilor producǎtori.

Societatea este cu capital privat, in totalitate, având ca asociat unic, pe D-na Viorica Opris, realizatoarea parfumurilor Vioris, care, în perioada 1972-1990 a lucrat în colectivul de creaţie al Laboratorului SC Farmec SA Cluj Napoca. In acea perioadă a creat o serie de produse ( creme, loţiuni, deodorante ).

În anul 1976 a fost la o specializare la firma Givaudan din Elveţia, unde a avut, tangenţă directă cu sectorul de parfumerie, domeniu care a devenit o pasiune şi o preocupare primordială. Incepând din anul 1980, s-a ocupat în exclusivitate de parfumarea produselor şi de realizarea unor deodorante şi deoparfumuri, cum ar fi: Deodorant Favorit, Farmec 16, Deoparfum Simbol pentru export, în cinci note, similar pentru ţară – Anotimpurile, gama Farmec cu cinci note de parfumare şi multe altele. In toată această perioadă, a avut şansa să-şi îmbogăţească cunoştiinţele în domeniu, fiind invitată de mari firme de parfumerie din Europa şi SUA.

Calitatea parfumurilor realizate de catre firmǎ, precum şi preţul moderat al acestora au atras un numar tot mai mare de clienţi. Produsele Vioris sunt cunoscute nu numai in tarǎ, ci şi in strǎinǎtate, unde au ajuns prin intermediul diferiţilor cumpǎrǎtori din Cluj, care, apreciindu-le calitatea nu s-au sfiit sǎ le ofere cunostiinţelor lor din strǎinǎtate, unde s-au bucurat de aprecieri favorabile