Eveniment

Accident pe 21 Decembrie 1918. Transportul în comun a fost dat peste cap. Coloană de autobuze și troleibuze blocate

 

UPDATE 2

„Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că adolescentul, domiciliat în Cluj-Napoca, se deplasa pe strada Petőfi Sándor și ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric pentru a efectua un viraj la stânga. Acesta a intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 50 de ani, din același municipiu, care circula regulamentar.

În urma evenimentului, tânărul de 17 ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească. Testările efectuate cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

UPDATE
Trotinetistul accidentat, un tânăr de 17 ani

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar ulterior partea medicală a fost sprijinită și de către colegii de la Serviciul de Ambulanță Județean.

A primit îngrijiri medicale un adolescent de aproximativ 17 ani, conștient și cooperant, care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Autobuzul implicat în accident transporta elevi.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un accident rutier a avut loc marți pe Bd. 21 Decembrie 1918, în fața clădirii The Office, blocând banda dedicată transportului în comun. Din primele informații, un autobuz ar fi acroșat o trotinetă.

În urma accidentului, circulația autobuzelor și troleibuzelor în zonă se desfășoară cu dificultate, formându-se o coloană de vehicule pe sensul de mers.

Revenim cu detalii.