PoliticaObservator

Sorin Grindeanu – Sper că astăzi vom avea o decizie definitivă la CCR, în subiectul pensiilor speciale

Sorin Grindeanu declară, miercuri, că speră într-o decizie definitivă la CCR, în subiectul pensiilor speciale, el apreciind că este o temă care ne-a costat extrem de mult, atât ca ţară, cât şi ca societate iar asumarea unei decizii clare este necesară.

”Sper că astăzi vom avea o decizie definitivă la Curtea Constituţională a României în subiectul pensiilor speciale. Este o temă care ne-a costat extrem de mult, atât ca ţară, cât şi ca societate”, scrie preşedintele PSD, pe Facebook.

Grindeanu arată că ”asumarea unei decizii clare este necesară, pentru că românii asta aşteaptă de la instituţiile fundamentale ale statului”.

”Sunt convins că, în final, înţelepciunea va avea câştig de cauză!”, subliniază liderul PSD.

Judecătorii Curţii Constituţionale se întrunesc, miercuri, în a şasea şedinţă pe tema pensiilor de serviciu ale magistraţilor, după ce au amânat deja de cinci ori să pronunţe o decizie în urma sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

La termenul precedent, CCR a întrerupt deliberările pentru studierea unor noi documente depuse de ICCJ, judecătorii instanţei supreme solicitând magistraţilor constituţionali să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pe motiv că legea ar trata „discriminatoriu” magistraţii şi ar „reduce sub nivelul adecvat siguranţa financiară a judecătorilor”.
Deşi în 11 februarie au existat temeri privind lipsa de cvorum din cauza judecătorului Gheorghe Stan, aflat în concediu paternal, acesta a venit la şedinţă. Potrivit unor surse judiciare, şedinţa a început la ora 11.30, iar la ea sunt prezenţi toţi cei nouă judecători.