Muzeul de Artă Cluj-Napoca, a găzduit joi seară vernisajul expoziției de pictură „Noi suntem Apocalipsa”, semnată de jurnalistul Liviu Alexa.
Iată ce a transmis Liviu Alexa în discursul de la vernisajul expoziției sale:
De-obicei n-am emoții, dar mi-am notat, ca să nu cumva să ratez ce vreau să vă spun.
Deci hai că pe asta cu pictura n-ați văzut-o, serios. Ați văzut multe altele.
Cred că sunt singurul artist din istoria, cel puțin a acestui muzeu, care vine la vernisaj îmbrăcat în trening. Și adidași. Dar ați înțeles de ce, ce vreau să transmit.
Am încercat prin campania mea de publicitate pentru ce fac aici, pentru muzeu, să fiu un pic aparte, să ies din matca comunicării normale.
Eu sunt un om care a trăit mai multe vieți în aceeași viață. Nu știu dacă-i bine sau rău. Am trăit vieți paralele, vieți intersectate, vieți croșetate, vieți înnodate. Am trăit vieți la limită, am trăit vieți din prea plin.
Vreau să mulțumesc din toată inima mea Muzeului de Artă și truditorilor din acest muzeu. E un mesaj, un gând bun pentru oamenii care, în muzee, încearcă să promoveze cultura într-o țară care le taie bugetele. Într-o țară în care politicienii cred că artiștii pot fi normați și gândi la opt ore. De ce nu? Ca la bandă.
Mulțumesc lui Lucian Năstasă-Kovacs, din toată inima pentru asta, lui Dan pentru că a pus în pagină totul perfect. Dacă vedeți că aveți un vibe special, el a reușit să dea, din tot ce am muncit eu, această vibrație.
Nu sunt impertinent să îl fi ignorat pe profesorul Sbârciu.Chiar vreau să îl îmbrățișez. Și când pune mâna pe tine profesorul înseamnă că… poate valorezi ceva. Și mulțumesc totdeauna pentru deschiderea pe care a avut-o, cu sfaturi, de-a lungul vieții mele.
Un gând pentru toți artiștii care speră. Eu sunt unul dintre ei. Să sperați! Și care sunteți artiști, care vă știți, încercați! Nu se știe niciodată.
Nu trebuie să ne dorim să fim Ghenie sau Dali. Dar să îndrăznim, să ne exprimăm și să credem în artă, cred că e un lucru important.
Vreau să… Nu sunt la Oscar, dar închei rapid. O să vedeți că o să fie mișto prezentarea.
Vreau să îi transmit toată dragostea Mihaelei, soției mele, și copiului meu, Ștefan cu care expun două pânze. Sunt ale lui. Sunt mândru că expun alături de un băiat așa de minunat, și de cuminte, și de echilibrat.
Mamei mele, vreau să îi transmit un gând de dragoste. Crăciunica, așa o cheamă, este aici și îi mulțumesc că a înțeles cât de importantă este susținerea ei pentru mine.
Vreau să-i mulțumesc Dianei și lui Cuțit. Nu-i cunoașteți? Sunt doi oameni extraordinari care mi-au insuflat curajul de a crede în mine pe partea asta artistică.
Vreau să mulțumesc garajului meu. Garajul meu m-a ajutat enorm. Și cățeilor mei.Doi maidanezi, Ana și Alo, care m-au văzut înjurând, bucurându-mă, mâzgălind, aruncând cu culori pe pereți de nervi, rupând pensule. Sau cine știe ce mai făceam pe acolo.
Mulțumesc prietenilor mei din Clubul de Joi, se știu ei. Mulțumesc prietenilor mei din vieți anterioare, Iulian Haba, Soniei Hădean. Nu știu dacă mai ești, cred că a trebuit să plece. Colegilor mei de la Call Center, tuturor.
Vedeți cum e viața? Am aici pe cineva, Nadira, pe care am întâlnit-o într-o croazieră, la un moment dat. Și i-am spus într-o zi, pe croazieră. Beam un Prosecco. Băi, dacă fac o expoziție, vii? Unde ești, Nadira? Te iubesc. Din Istanbul a venit. Așa e viața asta.
Vreau să-mi faceți la final un cadou. Să-mi faceți o poză cu Îngerul meu în training și să o puneți pe Facebook.
Nu de alta… Vreau să promovez ceea ce fac aici.
Mesajul pe care Fane voia să-l dea, Ștefan, prietenul meu, este să credeți în copii și să le insuflați arta. Să-i expuneți la artă.
Mai este aici cineva O mare artistă și cântăreață. Un copil deosebit de bine crescut. Ridică-te, să te vedem cât ești de frumoasă. Felicitări.
Chemați-i și pe alții să vadă munca mea. Pentru că de astăzi nu mai e munca mea. Pot să zic cu mândrie că e arta mea.
Mulțumesc.