Eveniment

Accident pe varianta Vâlcele-Apahida. Trei persoane au fost rănite

În data de 25 martie a.c., în jurul orei 12:45, pe DN VOCNE a fost înregistrat un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism în direcția localității Vâlcele, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, conducătoarea auto și doi pasageri adulți, aflați în autoturismul acesteia, au necesitat îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului și dispunerea măsurilor legale care se impun.