Eveniment

Incendiu într-o parcare din Mănăștur. Trei mașini au fost avariate. Un bărbat a suferit arsuri

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, în jurul orei 06.20, pentru a stinge un incendiu care a afectat trei autoturisme parcate pe strada Bucegi din municipiul Cluj-Napoca.

 

Incendiul a izbucnit inițial la un autorurism, iar un bărbat a reușit să se autoevacueze la timp. A suferit însă arsuri și a fost preluat imediat de către un echipaj SMURD, care l-a transportat la spital. Victima a fost în permanență conștientă și cooperantă.

 

Flăcările s-au manifestat generalizat și au afectat alte două autoturisme parcate în imediata apropiere. Pompierii au stins însă incendiul în limitele găsite, acesta izbucnind inițial din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor al primului autoturism, care a fost compromis. Al doilea autoturism a fost afectat într-o proporție aproximativă de 30%, iar în cazul ultimului autoturism nu s-au înregistrat pagube materiale semnificative.