La data de 16 decembrie a.c., în intervalele orare 09.00–13.00 și 15.00–19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, împreună cu polițiștii Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune de tip BLITZ, în mediul urban și rural, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor de circulație și menținerea ordinii și liniștii publice.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 87 de persoane și 81 de autovehicule, fiind efectuate și testări cu aparatul etilotest.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 lei, 38 de sancțiuni fiind aplicate pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002.
De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, în valoare totală de 1.000 de lei.
Totodată, ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, 3 certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind dispusă și suspendarea dreptului de utilizare a unui vehicul.
Exemplu semnificativ:
La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat, pe DJ108B, în localitatea Bobâlna, un bărbat din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism și prezenta halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, fiind dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, precum și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind prevenirea accidentelor rutiere, combaterea conducerii sub influența alcoolului și menținerea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii.
