Un părinte din Florești a transmis un mesaj public prin care a dorit să tragă un semnal de alarmă, în același timp, să transmită aprecierea lui pentru comercianții și concetățenii care respectă legea și își protejează tinerii, refuzând să le vândă sau să le cumpere țigări.
Părintele a relatat o situație recentă în care două minore l-au abordat, rugându-l să le cumpere țigarete electronice.
Declarația părintelui:
„Dragi concetățeni!
Vin și eu cu o rugăminte și chiar un sfat. Apreciez tare mult că în Florești majoritatea magazinelor respectă legea, adică nu vând băuturi alcoolice și țigări minorilor. De ce țin neapărat să apreciez asta tocmai acum? Azi am fost întâmpinat de două ori, de două fete diferite, cu rugămintea să le cumpăr veev, sub pretextul că lor nu le vinde țigări magazinul Profi, de exemplu cel de pe Teilor. M-au agățat pe mine să le iau țigări pentru ele, că au mare nevoie. Și, ca idee, au mai întrebat și alte persoane, dar și aceștia le-au refuzat.
Apreciez foarte mult că mai sunt oameni care refuză minorii în a le cumpăra așa ceva! Așa că vă rog, în continuare, haideți să ne susținem, să fim solidari până la capăt, să nu ajutăm minorii/adolescenții să fumeze sau să consume alcool, să nu le cumpărăm noi pentru ei când ne cer asta. Știu că unii spun că e în zadar, că până la urmă tot fac rost, dar haideți să le îngreunăm situația de a procura așa ceva.
Eu am o fetiță de 12 ani și, când am prins-o cu așa ceva… am fost, pfff… nici nu știu cum să zic. Ei și prietenei ei le-au cumpărat un alt părinte, tot prin modul cum am fost eu abordat azi. Așa că vreau doar să vă atrag atenția: când vă cer copiii bani de shaorma sau pentru alte chestii, aveți grijă și asigurați-vă că pentru asta sunt banii. Nu zic că toți pățesc cum am pățit eu, vreau doar să vă fac cunoscută și altă situație. Pentru că oricât de multe le spuneți că e greșit, un anturaj rău le schimbă în 10 minute! Am văzut copii de 10 ani care trag din țigări electronice după blocuri zilnic, se ascundeau…”
