În data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, pe strada Gheorghe Doja din comuna Florești.
Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat de 34 ani, din comuna Florești, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu poarta unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, se efectuează cercetări pentru luarea măsurilor legale care se impun.
