Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, ambele de 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în cadrul a două acțiuni succesive, după ce ar fi preluat aproximativ 15 kilograme de canabis.
Drogul de risc ar fi fost depozitat într-un troler de mari dimensiuni, acoperit cu folie de plastic, care ar fi fost ridicat de unul dintre cercetați din incinta unui punct de lucru al unei societăți de transport internațional.
La data de 20 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
