Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete avertizează că la nivel național a fost declanșat cel mai mare control la clinicile private, în care există cel puțin o sală de operație, pentru că sunt clinici care funcționează în afara legii, care nu respectă protocoale și, ‘la finalul zilei, mor oameni’.
„Funcționați ilegal? Puneți cheia în ușă! Astăzi!
Raportul final, cu toate datele exacte, îl voi avea luni. Dar până atunci, datele preliminare arată clar, din nou, că unii au impresia că pot face ce vor și că „merge și așa”. Nu, NU merge! Dacă a mers până acum. Nu mai merge!”
O fetiță de doar doi ani a murit în urma anesteziei efectuată într-un cabinet stimatologic din București.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au informat, vineri după-amiază, că poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că o fetiţă în vârstă de doi ani, aflată într-o clinică privată de stomatologie pentru efectuarea unei proceduri medicale care presupunea administrarea unei anestezii, a intrat în stop cardio-respirator în timpul intervenţiei.
Acolo a fost solicitat un echipaj SMURD, care a aplicat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a constatat decesul minorei în cursul aceleiaşi seri, au precizat procurorii.
Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, iar vineri cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
”Conform concluziilor preliminare emise în urma efectuării autopsiei medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici», decesul minorei a survenit în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Vătămări şi Ucideri din Culpă şi vizează cu precădere stabilirea factorilor care au intervenit în lanţul cauzal ce a culminat cu decesul pacientei minore”, a transmis Parchetul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declara că Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control vor face verificări la clinica stomatologică din Bucureşti unde o fetiţă de doi ani a murit joi, după o anestezie intravenoasă. Tatăl copilei a afirmat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie.
