In vizor

Se întâmplă în Florești – O clujeancă trebuie să-și demoleze balconul închis deoarece a zidit țeava de gaz a blocului

Aberațiile urbanistice din Florești nu mai sunt de mult o noutate, localitatea fiind recunoscută pentru construcțiile haotice, pe grabă, pentru profitul maxim al dezvoltatorilor.

De această dată, o fmeie a ajuns subiect de presă deoarece și-a închis balconul prin care trece conducta de gaz a blocului. Acum femeia trebuie să își demoleze balconul pentru a nu se produce o tragedie. Desigur că respectiva conductă nu ar fi trebuit să se afla acolo, dar cum constructorului puțin i-a păsat, cea care va rămâne cu paguba este tot proprietara apartamentului.

Situaţia extrem de periculoasă a ajuns în atenţia companiei de gaze care a demarat verificări şi spune acum că va sista alimentarea cu gaz, în cazul în care nu se remediază problema.

„Conform legislaţiei în vigoare, instalaţiile de gaze naturale trebuie să respecte cerinţele stricte privind siguranţa în exploatare, fiind interzisă amplasarea acestora în spaţii neventilate şi locuri greu accesibile, în care întreţinerea uzuală a acestora nu poate fi asigurată”, a declarat Oana Demian, purtător de cuvânt companie de gaz, potrivit observatornews.ro.

Atât asociaţia de locatari cât şi proprietara apartamentului au primit notificări să readucă balconul la starea iniţială, în termen de 15 zile.

Deși situația este de mai bine de un an, vecinii au semnalat problema abia acum, speriați de tragedia din București, când o explozie produsă de o acumulare de gaze a ucis mai multe persoane și a lăsat pe drumuri zeci de persoane.