Eveniment

Cinci bărbați care au făcut scandal și au distrus o mașină, în Călățele, reținuți de polițiști

*5 BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE, DISTRUGERE, AMENINȚARE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE*

La data de 04 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, au pus în aplicare 5 mandate de aducere, pe numele a 5 bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la aceeași dată, jurul orei 12.15, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 40 de ani, despre faptul că în timp ce se afla în parcarea unei unități comerciale din localitatea Călățele, mai multe persoane necunoscute ar fi distrus, prin lovire cu obiecte contondente, geamurile și elemente caroseriei unui autoturism, după care ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 52 de ani, acesta necesitând transportul la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Ulterior, aceleași persoane ar fi pătruns în unitatea comercială, unde, folosind obiecte contondente, ar fi adresat amenințări cu acte de violență, în prezența angajaților și a mai multor clienți, după care au părăsit imediat locul.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție care au constatat că cele sesizate se confirmă.

În urma investigațiilor informativ-operative, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor, ca fiind 5 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 33, din localitatea Călățele.

În urma probatoriului administrat, pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării complete a împrejurărilor și tragerea la răspundere a acestora.