Astăzi am privit o clipă în urmă…
Am văzut bunici care țin de mână nepoți, mame care au crescut copii cu iubire, oameni care au muncit în tăcere și au clădit tot ce avem noi astăzi.
În ochii lor am văzut timpul trăit cu demnitate, în zâmbetul lor – curajul de a merge mai departe,
în mâinile lor – toată povestea unei vieți trăite cu rost.
Și mi-am dat seama că adevărata frumusețe a lumii stă în oamenii aceștia simpli și buni, care nu au cerut nimic, dar au dăruit totul.
Cei care au pus pâinea pe masă, au crescut copii, au iubit în tăcere și au învățat generații întregi ce înseamnă răbdarea, credința și iertarea.
Ei sunt lumina blândă a serilor de acasă, glasul care șoptește povești, rădăcina care ne ține ancorați atunci când viața ne poartă departe.
Lor le datorăm tot ce suntem.
Să-i privim cu drag, să-i ascultăm cu răbdare, să le spunem mai des „Mulțumesc” și „Te iubesc”.
Pentru că, în tăcerea lor, se ascunde toată frumusețea lumii.
Cu emoție și respect,
Dorin Nicolae LOJIGAN