
Adolescentul de 17 ani care ar fi trimis e-mailurile în care ameninţa cu comiterea de atacuri armate în şcoli, spitale şi alte instituţii din România a fost reţinut de poliţişti şi procurori DIICOT pentru ameninţare în scop terorist. El ar fi acţionat împreună cu o fată de 14 ani, scopul fiind de a crea panică şi a intimida populaţia. Anchetatorii urmează să solicite arestarea preventivă a tânărului.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, joi, reţinerea unui inculpat (minor), în vârstă de 17 de ani, cercetat pentru ameninţare în scop terorist, anunţat Poliţia Română şi DIICOT.
”Din probele administrate de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism şi procurori DIICOT, a reieşit că, la datele de 21 şi 23.09.2025, inculpatul, împreună cu o minoră de 14 ani, a transmis mai multe mesaje, către un număr aproximativ 1.000 de adrese de email aparţinând unor instituţii de învăţământ, unităţi medicale, unităţi de poliţie, posturi de televiziune şi alte instituţii de pe întreg teritoriul României, în care proferau ameninţări cu comiterea unor atacuri armate, în scopul creării de panică şi intimidării populaţiei prin producerea unui puternic impact psihologic”, au arătat sursele citate.
În acest caz urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
DIICOT anunţa, miercuri seară, că în dosarul deschis după ameninţările primite în legătură cu unităţi de învăţământ şi medicale din Bucureşti şi din ţară se fac cercetări in rem pentru infracţiunea de ameninţare, ca act de terorism.
”Având în vedere mesajele cu caracter de ameninţare, transmise pe adresele oficiale de corespondenţă electronică ale mai multor unităţi spitaliceşti şi de învăţământ, la nivelul DIICOT – Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art.32 alin 4, rap. la art.32 alin.1 lit. a din Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, arăta DIICOT.