Eveniment

Municipiul Câmpia Turzii aniversează Centenarul

100 de ani în care orașul a trăit  prin noi toți

 

Joi, 25 septembrie 2025, Municipiul Câmpia Turzii trăiește unul dintre cele mai importante momente din istoria sa – aniversarea Centenarului.

Este o zi în care întreaga comunitate își dă întâlnire cu istoria, cu prezentul și cu viitorul orașului nostru.

Manifestările debutează la ora 13:00, la Muzeul „Prima Școală Românească 1879”, cu ședința festivă a Consiliului Local. Evenimentul se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Momentul va fi întregit de o expoziție fotografică și un moment muzical susținut de Fanfara „Promenada”.

La ora 14:00, participanții se vor deplasa la Primăria Municipiului Campia Turzii pentru dezvelirea pergamentului aniversar – document simbolic al Centenarului. Tot aici va fi prezentată și o expoziție-colaj de fotografii care ilustrează parcursul orașului, de la 1925 și până astăzi, un tablou viu al comunității noastre.

La ora 15:00, elevii Liceului Teoretic „Pavel Dan” și membrii Clubului Impact „Aha” se vor întâlni în Parcul Central pentru o fotografie simbolică, formând cifra „100”. De aici, vor porni într-un cross spre Parcul Municipal Berc. La final, toți participanții vor primi medalii și diplome, ca semn de recunoaștere a implicării lor în viața comunității.

De la ora 15:30, în Parcul Municipal Berc, va fi inaugurat Centrul de socializare în aer liber – un spațiu dedicat educației și comunității.

Cu acest prilej va fi proiectat filmul de scurt metraj „O mărturie digitală a identității noastre”, creat de elevii Liceului Teoretic „Pavel Dan”.  Acest proiect special este rezultatul cooperării între Primăria Municipiului Câmpia Turzii, Clubul Impact Aha și Fundația Comunitară Cluj.

Seara va continua la ora 18:00 cu două evenimente de suflet., La Muzeul „Prima Școală Românească 1879” va avea loc lansarea volumului „Municipiul Câmpia Turzii – Clădiri, Monumente Istorice”, semnat de Mircea Nicolae Nemeș. De la aceeași oră este programată demonstrația sportivă a clubului de rugby „Leii Câmpia Turzii”, pe terenul „La Broscuța”.

Ziua de sărbătoare se va încheia cu energie și emoție, la ora 19:00, în Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev”. Sportivii clubului „Daniel Boxing” vor marca Centenarul printr-un moment simbolic: 100 de lovituri la sac, câte una pentru fiecare an din istoria orașului.

Centenarul Câmpiei Turzii nu este doar o aniversare. Este o sărbătoare a comunității, un moment de recunoștință pentru trecut și de încredere în viitor. Este povestea noastră, scrisă împreună.

La mulți ani, Câmpia Turzii!