
Ciprian Scrobotă, un tânăr de doar 20 de ani, student în anul I la Facultatea de Sport din cadrul UBB, a decedat într-un nefericit accident în SUA. Acesta era plecat cu un program work and travel și mai avea o zi până la întoarcerea lui acasă.
„Cu părere de rău vă anunț ca Cipri Scrobotă a plecat dintre noi in această dimineață. Nu dorim să îndurerăm familia mai mult decât este deja și am decis să încercăm să adunăm niște bani pentru repatrierea lui deoarece a decedat în America”, a anunțat LPS Cluj.
„Fostul meu elev, Ciprian-Cristian SCROBOTĂ, a murit ieri în America fiind, pe timpul vacanței studențești, la un program de muncă, cu alți colegi. Ciprian, era anul II la FEFS a UBB Cluj-Napoca, îl consideram fiul meu. A fost „băiatul meu adoptat”, nu am făcut diferență între ei, la școală și la fotbal, însă, voia Domnului a fost alta, l-a chemat la 20 de ani, la EL. Urma ca a doua zi să vină spre casă, adică azi, dar o mică neatenție l-a costat viața!”, a transmis unul dintre foștii lui profesori.
Cei apropiați s-au mobilizat pentru a aduna bani pentru repatriere:
Nume beneficiar: Sasu Augustin-Dumitru
IBAN: RO40BTRLRONCRT0559622201