In vizor

Sediile IPJ Cluj și Direcției de Informații, reabilitate cu peste 129 de milioane de lei

Șeful IPJ Cluj, comisar șef de poliție Radu Adrian Moșuțan, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că sediul instituției pe care o conduce și cel al Direcției Județene de Informații Cluj au fost modernizate și eficientizate energetic printr-un proiect în valoare de peste 129 de milioane de lei.

‘Acest proiect a prins contur prin efortul comun al mai multor echipe, de-a lungul timpului și a fost dus la bun sfârșit datorită perseverenței, profesionalismului și colaborării între instituții și oameni dedicați. Proiectul nu a fost unul lipsit de provocări, însă prin unitate și seriozitate am reușită să le depășim și să transformăm planurile în realitate. Proiectul a fost cofinanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și etapizat în cadrul Programului Orizont Nord-Vest 2021-2027, beneficiind și de sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Valoarea totală a investițiilor depășește 129 de milioane de lei, iar lucările au fost executate de către ACI Cluj SA. Investiția a debutat în 23 martie 2018 și s-a încheiat în 21 martie 2025’, a spus Radu Adrian Moșuțan.

Potrivit acestuia, obiectivul principal al proiectului a fost creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cele două corpuri de clădire.