
Clujenii se plâng că în continuare că străzile Clujului sunt în continuare blocate de camioane, asta deși Boc se lăudase că acestea nu vor mai avea voie să circule în oraș.
„Vreau sa va semnalez o problema reala: Iată o fotografie recentă care surprinde realitatea frustrantă de pe Calea Baciului, la ora 8:30 – un șir dens de camioane care blochează traficul și amintesc că „rezolvările” anunțate de domnul Boc sunt încă… doar teoretice”, s-a plâns un clujean.
Adevărul este că Boc s-a grăbit să anunțe că toate camioanele de mare tonaj vor ocoli orașul după inaugurarea DEx 4 de la Tureni. Însă după ce transportatorii au amenințat că nu vor mai face aprovizionare în oraș, primarul a fost nevoit să revină asupra deciziei, astfel că acestea vor putea intra în oraș cu autorizație de liberă trecere valabilă o zi. Oricum, impactul acestei măsuri se va vedea abia de anul viitor. Degeaba a anunțat Boc triumfal că mașinile nu vor mai avea acces în oraș începând in 18 iulie, dacă sunt transportatori ce au autorizație valabilă până la sfârșitul anului.
Desigur că declarațiile lui Boc au sunat frumos, doar că realitatea de pe străzi este cea prezentată în aceste poze: