
Am inceput dimineata cu inca o „productie literara” marca Alin Tise care m-a facut sa borasc.
Baiatul asta isi rasfata textul penibil de pe Facebook cu apelativul „pamflet”, ce vreti, e si scriitor, are 2 carti, isi permite!
Sa citim:
„Tişe împotriva lui Tişe: miting împotriva propriei persoane”.
”Tişe împotriva lui Tişe: miting împotriva propriei persoane”. (text pamflet – orice asemănare cu realitatea nu e deloc întâmplătoare!) Astăzi eu, Alin Tişe, mă ridic împotriva… mea. M-am săturat să fiu, simultan, şi victimă şi călău. Ca politician, asist la creşterea impozitelor. Ca antreprenor, îmi creşte un nod în gât. Ca om public, accept ordonanţe. Ca om privat, semnez falimentul propriei răbdări. De aceea, declar solemn: e momentul istoric să ies în stradă împtoriva mea”, scrie preşedintele CJ Cluj.
Alin Tişe continuă: ”Să mă huidui, să mă fluier, să-mi cer explicaţii. Şi tot eu să-mi răspund, cu aceea nepăsare birocratică pe care o urăsc şi cu care lupt de zi. Am decis să nu mai tac. Voi ieşi la miting! Manifestul mitingului împotriva propriei persoane va suna aşa: Eu, Alin Tişe, om cu dublă identitate publică, anunţ cu respect faţă de mine însumi că voi protesta împotriva propriei mele guvernări. În calitate de politician am acceptat decizia ca trebuie să cresc taxele. În calitate de antreprenor am decis că nu mai pot respira de la atâtea taxe. De aceea: Îmi cer mie demisia, dar nu mi-o acord. Îmi reproşez lipsa de curaj, însă mă felicit pentru responsabilitate. Mă huidui în piaţă, dar mă şi aplaud pentru realizările unice ale Clujului – altceva pentru tine! La mitingul împotriva mea: Eu ţin pancarta, eu organizez contramanifestaţia. Eu strig „Hoţii!”, dar tot eu strig „Cinste lor!”. Eu îmi cer socoteală, dar îmi dau şi termen de graţie”.
”În final, promit solemn că voi continua să mă lupt cu mine însumi, până când TU vei câştiga! Semnat: Alin Tişe. Tişe Alin”, scrie preşedintele CJ Cluj în finalul postării.
Bleaaaah, ce parturi editoriale puturoase!
Pai, mai, baiatule, daca esti asa de sictirit de politica de cacat a partidului din care faci parte, nu mai bine iti dai tu demisia din functie si te duci sa te ingrasi pe mai departe cu curul pe milioanele de euro facute datorita politicii? Sa faci alte milioane din blocuri si sa scoti de la subteran terenurile dosite pe numele lui frac-tu si nasu’? Hai, ma, baiatule, ca esti penibil!
PS: Dar cel mai penibil a fost David Ciceo, seful Aeroportului clujean. Ba, Davide, nu credeam sa vad ziua in care sa stai cuminte si sa iei muie in direct si cu plenara ta participare de la Tise! Te-a umilit de fata cu ziaristii si tu nu i-ai ras o palma! Ai imbatranit urat si laş, mai, Davide…