//
Din orasUncategorized

Vecinii s-au plâns că un câine este lăsat de trei zile în căldură pe balcon, polițiștii nu au găsit nicio neregulă

Mai mulți vecini au reclamat că un câine a fost abandonat pe un balcon ore întregi în caniculă. Polițiștii au făcut verificări și doar l-au avertizat pe stăpân să respecte legea.

Ca urmare a apariției, în spațiul media, a unor informații referitoare la un exemplar canin aflat pe balconul unui imobil din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, verificările necesare pentru clarificarea situației.

În cursul zilei de astăzi, 25 iulie a.c., au fost dispuse măsuri de verificare a aspectelor semnalate, pentru stabilirea situației de fapt.

Polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au identificat un exemplar canin, de aproximativ 3 luni, aparținând rasei Vișla. Cu această ocazie, proprietarul animalului a prezentat documentele legale care atestă deținerea în condiții reglementate a acestuia.

Totodată, acesta a declarat că a achiziționat recent patrupedul, de aproximativ 14 zile, și că acesta se află în grija sa, în condiții corespunzătoare.

În urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate încălcări ale legislației în vigoare privind protecția animalelor.

Proprietarul a declarat că animalul este lăsat ocazional pe balcon, pe perioade scurte de timp. Acesta a fost informat cu privire la prevederile legale aplicabile și a fost avertizat să le respecte cu strictețe.