Adevărul e că am dat peste Bilbor mai mult din joacă. Noi avem un obicei ciudat (dar sănătos): din când în când, ne jucăm cu atlasul. Seara. Fiecare cu câte-un deget (nu glumi, că-i serios!). Închidem ochii, ne plimbăm pe hartă și cineva zice „stop”. Și gata, avem o nouă destinație. De data asta, ne-a ieșit Bilbor. Recunosc, nu știam nimic despre localitatea cu pricina, dar am dat un mic „search” și… surpriză! Cea mai nordică localitate din Harghita, dar cu o populație exclusiv românească. Două sate – Bilbor și Răchitiș – cam 3000 de oameni și o grămadă de munți faini de jur-împrejur: Giurgeu, Călimani, Bistriței.
Până acolo din București sunt puțin sub 400 km – tocmai bine pentru un weekend prelungit. Numai că viața s-a tot pus de-a curmezișul – ba vreme proastă, ba zile libere care nu se pupau, ba alte planuri. Până într-un 1 decembrie, când am zis: gata! Dacă tot e ziua României, hai să o sărbătorim în „Ținutul Secuiesc”, în inima Harghitei.
Am evitat Valea Prahovei (mulțumim, DN1A) și-am pornit spre Brașov, apoi Covasna și Harghita, pe o șosea lejeră, cu peisaje din ce în ce mai albe și mai spectaculoase. După ce apar plăcuțele bilingve, distracția devine… lingvistică. În română scrie simplu „Bixad”, dar în maghiară e „Sepsibükszád” – aproape că nu încape pe tăbliță.
Ajungem la Toplița, apoi virăm stânga către Bilbor. Drumul e proaspăt asfaltat și șerpuiește printr-o pădure de poveste. Noaptea, cu farurile tăind întunericul, simți că oricând poate apărea o căprioară în mijlocul drumului sau că pădurea se mișcă ușor spre tine. Iar când, după vreo 8 km, valea se deschide, ai senzația că ai ajuns în Vâlcea… dar în varianta fantasy, din „Stăpânul Inelelor”.
Coline, munți, zăpadă proaspătă, case mari, oameni calzi, animale, fânețe – și, peste tot, izvoare cu apă minerală. Nu-s marcate clar, așa că ideal e să vorbești cu un localnic. Dacă ai noroc să-l întâlnești pe Florin – gazda unei pensiuni, off-roader, glumeț si foarte vorbăreț – vei avea parte de un adevărat tur ghidat al izvoarelor și poveștilor locale.
Apa e ceva de vis – ușor acidulată, perfectă pentru șprițuri rafinate și povești la foc de lemne. Numele izvoarelor sunt ca din basme: Șeștina, Fundoaia, Vâlcănești, Raita. Unele sunt amenajate cu „știubeie” (ciubere din lemn), altele par locul de scăldat al lui Shrek – serios vorbim!
Deși pare un loc izolat, Bilbor e foarte bine pus la punct: cablu, GSM beton, școli, magazine – da, fără Mega Image, dar nu plânge nimeni. Vara poți face ture serioase prin munți (Călimanii trec de 2000m), iarna – pârtii de sanie, schi sau bob cu vecina (fiecare cu ce-are).
Dacă ajungi, musai să bifezi și două locuri speciale:
1. Biserica de lemn Sfântul Nicolae – veche de peste 250 de ani, cocoțată pe un delușor, cu bârne afumate și multă liniște.
2. Vârful Dobreanu – ușor de urcat și cu o panoramă care-ți taie respirația. De sus, Bilborul pare un tablou mișcat de fulgii de zăpadă – sau un glob de Crăciun agitat de-un copil entuziasmat.
Asta e Bilborul: un loc care nu se laudă cu nimic, dar îți dă totul. Aer curat, apă bună, oameni faini, peisaje de vis. Și-un sentiment ciudat de bine pe care-l iei cu tine mult după ce-ai plecat.
sursa: click.ro