
UPDATE 3
În urma accidentului rutier petrecut astăzi pe DN16, între localitățile Corpadea și Apahida, Serviciul Rutier a fost informat de către unitatea medicală că, din nefericire, femeia în vârstă de 50 de ani, aflată în calitate de pasager în autovehicul, a decedat.
UPDATE 2
În data de 19 iunie a.c., în jurul orei 17.00, a fost înregistrat un accident rutier pe DN 16, între localitățile Corpadea si Apahida, soldat cu rănirea unei femei și decesul unui bărbat.
Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a constatat că un bărbat de 54 de ani, din localitatea Gădălin, care conducea un autoturism înspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile, cei doi ocupanți fiind proiectați în afara autovehiculului.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea femeii de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a necesitat ingrijiri medicale, fiind transportată la o unitate spitalicească.
Din păcate, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul bărbatului de 54 de ani.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
UPDATE
Din păcate, bărbatul a fost declarat decedat. Femeia va fi transportată în stare gravă la spital.
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea din Apahida spre Corpadea. O femeie și un bărbat au fost răniți.
În data de 19 iunie a.c., în jurul orei 16.54 a fost înregistrat un accident rutier pe DN 16 între localitățile Corpadea și Apahida cu implicarea unui autoturism.
Momentan, traficul este blocat, fiind deviat alternativ pe un drum lăturalnic.
Revenim cu detalii!
S-a deplasat la fața locului echipajul de la Punctul de Lucru Jucu, alături de o ambulanță SAJ.
În accident a fost implicat un autoturism, iar echipajele operative au găsit în afara acestuia un bărbat și o femeie. Bărbatul se află în stop cardio-respirator, astfel că se aplică manevre de resuscitare. Potrivit ultimelor informații primite din teren, femeia este inconștientă, prezentând o leziune gravă la nivelul unui membru inferior. Forțele au fost suplimentate cu încă o ambulanță SAJ, sosită la fața locului.