In vizor

Daniel David: În acest moment nu avem măsuri legate de scăderea salariilor profesorilor și de concedieri

Ministrul interimar al Educației, Daniel David, a declarat că în acest moment nu se pune problema problema reducerii salariilor profesorilor și nici a concediilor în învățământ și cercetare.

Pe de altă parte, el a punctat că în mesajele lansate de sindicaliștii din educație se regăsesc ‘lucruri absolut reale, pentru care fac bine că se bat’, dar și ‘zvonuri și interpretări distorsionate’.

Ministrul a fost întrebat ce măsuri are în plan dacă profesorii vor intra în grevă generală, după cum au anunțat reprezentanții unor sindicate în domeniu.

‘În primul rând, așa cum știți, ieri am avut o întâlnire cu sindicatele. Eu cred că sindicatele, prin ceea ce reprezintă, se ocupă cu protecția drepturilor propriilor membri, ceea ce este un lucru în regulă. Mă uitam peste mesajul legat de protest și în ciuda discuțiilor pe care le-am avut ieri, în care am încercat să clarificăm niște zvonuri și interpretări distorsionate, văd că încă se mixează, ca să spun așa, în mesajul sindicatelor, lucruri absolut reale, pentru care fac bine că se bat, cu zvonuri și cu interpretări distorsionate. Acest lucru mă dezamăgește foarte mult’, a afirmat Daniel David, miercuri, înainte de ședința de guvern.

El a dat și câteva exemple de ‘interpretări distorsionate’.

‘Menținerea titularizării, nimeni nu a vorbit niciodată de desființarea titularizării. Doi – pe reducerea personalului din institutele de cercetare, nimeni nu a vorbit niciodată de reducerea personalului din institutele de cercetare. Noi avem prea puțini cercetători, nu prea mulți. Trei: 8 ore în unitatea de învățământ, nimeni nu a vorbit de 8 ore în unitatea de învățământ, am vorbit de 8 ore pentru educație, dacă ești plătit 8 ore. Poți să lucrezi pentru educație de acasă, poți să lucrezi de la bibliotecă, trebuie să fii dedicat celor 8 ore pentru care ești plătit. Un ministru nu poate spune altceva. Este atât ilegal, cât și imoral’, a mai declarat David.

În același context, ministrul interimar al Educației a dat asigurări că salariile profesorilor nu vor scădea.

‘În acest moment nu avem astfel de măsuri. Aștept să văd măsurile, la fel ca voi, dar nu se pune problema reducerii salariilor sau concedieri în zona de educație și cercetare. Cât timp eu sunt ministru al Educației, în cercetare nu reducem personalul, avem prea puțini cercetători față de ce avem nevoie în comparație cu standardele europene’, a subliniat Daniel David.

Vă reamintim, profesorii organizaează azi acțiuni de protest în toată țara vizavi de unele măsuri ce ar urma să vizeze sistemul de învățământ.