O fetiță de 14 ani din Teleorman este beneficiara celui de-al treilea transplant de cord efectuat în ultimele zile la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, inima fiind prelevată de la un băiat de 15 ani din județul Iași, victima unui traumatism cerebral.
Medicul Horațiu Suciu povestește cu emoție ca dorința Adelinei, fetița care are acum o inima noua a fost sa mearga la mare. Acum poate.
O inimă nouă. Adelina poate să meargă la mare.
Vineri dimineață se arăta un final de săptămână obișnuit. Urma să merg la Cluj, să prezidez lucrările unei secțiuni științifice din cadrul unui congres de chirurgie cardiovasculară. Mă gândeam că, în sfârșit, va fi o zi mai liniștită. Că o să pot respira puțin, între două lumi care cer totul de la tine: medicina și responsabilitatea.
Dar a sunat telefonul. Eram la București când am aflat că există o inimă. O inimă reală. Pentru o fetiță de 14 ani din Teleorman care trăia, de mai bine de un an, cu o pompă mecanică ce-i ținea în viață inima bolnavă.
Și totul s-a schimbat.
Am știut imediat că nu voi mai ajunge la Cluj. Că trebuie să ne pregătim. Că e nevoie de toată concentrarea, de toată priceperea, de toată inima noastră — pentru a salva o altă inimă. Pentru că în astfel de momente, nu decizi tu ce urmează. Decide viața. Și tu o asculți.
Adelina mi-a spus, într-un moment de liniște, că ar vrea să meargă la mare. Atât. Nu cerea nimic spectaculos. Doar o viață normală. Și că pompa pe care o avea o priva de micile bucurii ale vieții.
Asta m-a sfâșiat. Pentru că un copil nu ar trebui să învețe atât de devreme să aștepte o minune.
Operația a fost grea. Cea mai grea din cele specifice transplantului de cord. Dar inima a început să bată. S-a adaptat perfect. Fetița respiră singură. Vorbește. Mănâncă. Și, într-un mod pe care nici acum nu-l înțeleg pe deplin, tot în acea după amiază am reușit să ajung și la Cluj, să îmi onorez și partea științifică. Dumnezeu le-a așezat pe toate.
Dar ce m-a lăsat fără cuvinte a fost altceva.
Această inimă a venit de la un copil de 15 ani din Iași. Și de la niște părinți care, în cea mai neagră zi a lor, au avut tăria să spună da. Să lase ceva din fiul lor să trăiască mai departe.
Ce poate fi mai dureros? Şi ce poate fi mai nobil?
Trei transplanturi în șase zile. Trei vieți salvate. Trei familii care trăiesc din nou.
Iar noi, ca echipă, am dat totul. Și am primit în schimb ceva ce nu se învață în niciun manual: sens.
Privesc, din biroul meu, spre noul Institut al Inimii care prinde contur la Târgu Mureș și știu că acolo trebuie să continuăm. Cu aceleași mâini. Cu aceleași suflete. Dar cu mai mult sprijin. Cu spațiul și dotările pe care le merităm. Pe care le merită acești copii, acești oameni care ne încredințează viața lor.
Adelina vrea să meargă la mare.
Acum poate.
Și pentru mine, asta e tot ce contează.