
Interesul clujenilor pentru locuințele disponibile la închiriere a crescut considerabil în primul trimestru, dacă ne raportăm la situația înregistrată în același interval al anului trecut. Cererea s-a intensificat atât în cazul proprietăților vechi, cât și în cazul celor noi, un avans mai puternic fiind observat atunci când vorbim despre acestea din urmă.
Oferta se menține la începutul anului la un nivel mai scăzut față de cel aferent trimestrului I 2024, în ciuda avansului considerabil întâlnit în ritm trimestrial. Aproximativ 5.790 de locuințe au fost listate la închiriere în primele trei luni ale acestui an pe Imobiliare.ro, dintre care doar 10% au fost proprietăți noi, finalizate în ultimii cinci ani.
La nivelul orașului, garsonierele pot fi închiriate cu 360 euro/lună, iar apartamentele cu 2 camere cu 550 euro/lună. Pentru închirierea unui apartament cu 3 camere ai nevoie de un buget mediu de 700 euro/lună.

Cea mai scumpă zonă din Cluj-Napoca a fost, la începutul acestui an, Borhanci. Chiria medie solicitată de proprietari celor care au dorit să se mute într-un apartament aflat aici a ajuns la 900 euro/lună. În acest cartier au putut fi observate creșteri accelerate ale prețurilor în ultimul an, analiza locuințelor intrate în piață indicând un avans cu aproape 30% la nivelul chiriilor solicitate de către proprietari, potrivit imobiliare.ro
Clujenii care vor să achite lunar sume cât mai mici își pot începe căutările în cartierul Mănăștur. Aici, bugetul mediu necesar închirierii unui apartament este de 500 euro/lună.