In vizor

Parohia din Dâmbul Rotund adună donații pentru familia a cărui casă a fost afectată de incendiu

În gospodăria unei familii de pe strada Dâmbul Rotund a izbucnit ieri un incendiu care a afectat un foișor, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. De asemenea, s-au înregistrat pagube la o casă, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, fiind vorba despre acoperiș și fațadă. Au mai fost afectate două anexe învecinate, dintre care una folosită drept garaj.

Parohia ortodoxă din Dâmbul Rotund, Sfinții Mihail și Gavril, afaltă în apropiere, a demarat o acțiune de strângere de fonduri pentru a ajuta familia să își refacă locuința.

Iubiți credincioși ai parohiei,

dragi prieteni și urmăritori ai acestei pagini,

astăzi, 29 aprilie 2025, la orele amiezii, un incendiu care a izbucnit la foișorul din curte a afectat casa familiei Petruș Emil și Maria, situată pe strada Corneliu Coposu, colț cu strada Munteniei, din vecinătatea bisericii noastre, și s-a întins și la gospodăria vecinilor din imediata apropiere, cărora le-a afectat garajul de lângă casă. Toți membrii familiei sunt bine.
Vă adresăm îndemnul de a veni în sprijinul dânșilor.
Cei care doriți și puteți să ajutați familia Petruș pentru a-și reface locuința vă aducem la cunoștință faptul că puteți lăsa donațiile dumneavoastră și la biserica noastră. E important să menționați că faceți donația PENTRU INCENDIU.
De asemenea, vă punem la dispoziție și conturile bancare ale parohiei noastre, având rugămintea ca în momentul în care veți depune o donație în cont să specificați faptul că donați PENTRU INCENDIU.
PAROHIA ORTODOXĂ ,,SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL”.
RO61CECECJ0136RON0101668,

RO69BTRLRONCRT0613536801,

RO19BTRLEURCRT0613536801.

Toate sumele donate prin biserică cu acest scop vor fi distribuite spre familia încercată.

Dumnezeu să vă răsplătească bunăvoința, iar dânșilor să le dea putere și să le poarte de grijă pentru a-și reface locuința cât mai repede