Eveniment

Incendiu într-un apartament de pe Clinicilor. Focul a pornit de la o lumânare

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu izbucnit în interiorul unui apartament de pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca.

Pompierii au pătruns imediat în apartament și au efectuat o misiune de căutare-salvare-salvare, în paralel cu localizarea incendiului.

Din fericire, nu există persoane surprinse în interior. Totodată, nu s-a impus evacuarea locatarilor. La fața locului au fost trimise trei autospeciale și autoscara.

Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei lumânări. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați și au cuprins diverse electrocasnice și haine aflate în apartament.