
Camera de Conturi Cluj acuză Primăria că a achitat nejustificat Companiei Nord Conforest, deținută de frații Așchilean, suma de 386.696 de lei pentru lucrări care pe hârtie arată bine, dar în teren nu prea există.
Raportul arată că Primăria Cluj-Napoca a efectuat plăți către firma de casă Nord Conforest pentru suprafețe mai mari decât cele executate efectiv. Mai exact, 684,91 mp de lespezi din piatră de andezit (de 15 cm grosime) plătiți, dar inexistenți pe teren şi 49,28 mp de dulapi de lemn (12×4 cm) facturați în plus. Această manevră a dus la supraevaluarea cheltuielilor și, implicit, la falsificarea situațiilor financiare oficiale încheiate la 31 decembrie 2023.
Plata acestor lucrări fantomă încalcă mai multe legi privind gestionarea banilor publici, inclusiv Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006 și Ordonanța 119/1999 privind controlul financiar preventiv. Pe scurt, s-au decontat sume care nu corespund realității, iar autoritățile locale au girat aceste plăți fără o verificare riguroasă, potrivit gazetadecluj.ro.
Pe 29 aprilie 2021, firma Nord Conforest a fost desemnată câștigătoarea licitației organizate de Primăria Cluj-Napoca pentru modernizarea Parcului Armătura, un contract estimat la peste 17,9 milioane de lei. Oferta depusă de companie a fost de puțin peste 14 milioane de lei.
Rezultatul licitației a fost contestat pe 6 mai 2019, chiar în ultima zi posibilă, de către asocierea clasată pe locul al doilea, Garden Center Grup, firmă controlată de Ioan Olteanu, supranumit în presa bucureșteană „părintele spațiilor verzi din Capitală”. Garden Center Grup a reclamat faptul că Primăria Cluj-Napoca a refuzat să ofere clarificări esențiale, mai ales în ceea ce privește acceptarea ofertelor depuse de ACI Cluj și Nord Conforest. Compania a susținut că cele două firme nu ar fi trebuit să participe la licitație, având în vedere că frații Dorin și Ion Așchilean sunt acționari în ambele societăți, ceea ce ar încălca legislația concurențială.