
Metroul clujean a primit alocarea prevăzută în proiectul bugetului național în valoare de 310 milioane de lei, susține deputatul clujean Radu Moisin. Că suma e mult prea mică pentru ca acest proiect să înceapă cu adevărat, e o altă discuție.
După informațiile făcute publice de activistul Szakats Istvan potrivit cărora metroul clujean a primit ZERO lei finanțare de la bugetul național, Ziar de Cluj l-a contactat pe deputatul PNL, Radu Moisin, cel care a dezmințit însă aceste informații.
Moisin, membru al comisiei de Transporturi și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților, susține că infima alocare inițială de 310 milioane de lei a fost aprobată în comisii.
„Proiectul de buget a fost avizat fără modificări în Comisiile reunite de transporturi ale Camerei Deputaților și Senatului”, a declarat pentru Ziar de Cluj, Radu Moisin.
Este mai bine decât nimic, dar oricum suma alocată este atât de mică încât este greu de crezut că vom vedea cârtițele la treabă în acest an. Dacă nu se identifică o sursă de finanțare serioasă, ar fi absurd să înceapă săpăturile, banii nefiind suficienți nici măcar pentru a ajunge de la prima stație până la cea de-a doua. În aceste condiții, nici măcar asamblarea cârtițelor nu se justifică, probabil acesta fiind motivul pentru care acestea zac abandonate pe șantierul din Florești.
Metroul, marele proiect al primarului Boc e deocamată un mare fâs, la fel ca și Centura Metropolitană. În lipsa banilor, clujenii vor mai înjura în trafic mult și bine. Dar, asta au votat, asta au! De 20 de ani!