Eveniment

O persoană a murit carbonizată în apartamentul de pe strada Donath care a luat foc

UPDATE

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Au ars o canapea și un fotoliu. Victima este o femeie de aproximativ 90 de ani. În aceste momente se cercetează cauza probabilă de izbucnire a incendiului.

Știre inițială

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul I al unui bloc de pe strada Donath.

Apartamentul este inundat cu fum, echipajele efectuând imediat o misiune de căutare-salvare.

Din păcate, a fost găsită o victimă carbonizată.

La fața locului au fost trimise două autospeciale, autoscara și un echipaj SMURD.