
Utilajele de la șantierele din Borhanci unde se contruiește bazinul olimpic, dar și o școală nouă, au distrus strada Colonia Sopor, spre disperarea localnicilor. Aceștia au fost nevoiți toată vară să suporte praful ridicat de cife și rabe, iar după ce Primăria a pus pe drum asfalt frezat, acesta a dispărut sub noroiul de pe roților acestora.
„Pe strada Soporului toată vara ne-au sufocat cu praf. Acum o lună s-a tasat pe stradă, la insistențele și cererile repetate la Primărie, asfalt frezat care acum a disparut sub noroiul adus de camioanele din santierul proiectului din Borhanci. Mai nou e și ciment cazut din cifele încărcate la refuz. Mulțumim Primăriei orașului de 5*****”
„După foarte multe solicitări și sesizări din partea locuitorilor pentru remedierea prafului, am obținut un strat de asfalt frezat, care din păcate în acest moment nu mai există și asta pe considerentul ca rabele, cifele, care ies din șantier au roțile pline de noroi. Mai mult de atât, acum se pare ca mai lasă și dâre de beton pe drum. Mai urmează sa găsim beton și pe mașini. Rugam sa luați masuri în ceea ce privesc aceste situații, care nu se mai termina”, se plâng clujenii.
Deși există reglementări legale foarte stricte cu privire la curțarea roților înainte de a ieși dintr-un șantier pe drum circulat, se pare că Poliția locală nu verifică nici măcar contructorii pentru propriile șantiere.