In vizor

Un dosar penal și șase sancțiuni pentru contravenții referitoare la procesul electoral în județul Cluj

Pe parcursul nopții, cât timp cele 674 de secții de vot organizate la nivelul județului s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte.

Pe parcursul nopții și în cursul zilei de ieri, au fost semnalate 12 sesizări cu privire la posibile incidente electorale dintre care una nu s-a confirmat. Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru contravenții referitoare la procesul electoral, iar alte 3 sesizări sunt în curs de verificare.

De asemenea, a fost înregistrat un dosar penal privind procesul electoral.

Reamintim că persoana care continuă propaganda electorală după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

principalele fapte interzise în ziua votului, precum și pedepsele prevăzute de lege:

• Persoana care continuă propaganda electorală sau sfătuiește alegătorii, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

• Tot cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei poate fi sancționată persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi.

• Nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

• Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Însoțitorul nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

• Comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, între orele 7:00 – 21:00, se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor interzise cele cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori, sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

• Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă. Dacă fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale va fi verificată cu operativitate și profesionalism de echipele M.A.I., indiferent de persoanele implicate.

Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doresc să voteze, dar nu au documente valabile, Direcţia Județeana Pentru Evidenţă a Persoanelor Cluj asigură program de lucru cu publicul inclusiv astăzi până la ora 21.00.

Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate și profesionalism de echipele MAI, indiferent de persoanele implicate.